Aceasta
este o operă de ficțiune scrisă din perspectiva unui personaj care, deși pare,
nu este autorul textului. Toate celelalte personaje din text nu există și nu au
fost inspirate din realitate.
Lucrând într-un
domeniu conex, am văzut la viața mea multe nunți. Ca invitat am fost la cât de puține am putut. Au fost la atât de puține nunți, că le pot
numărat pe degetele de la o mână și tot aș rămâne cu un deget să-l arăt la
nevoie.
Am o vârstă și
inevitabil voi ajunge și eu protagonistul unui astfel de moment. Trăim vremuri
anapoda și cum văd din ce în ce mai mulți bărbați luând
parte sau chiar luând cea mai mare parte, dacă nu toate deciziile cu privire la
ziua cea mare, mă bate și pe mine gândul să o fac așa... pe gustul meu.
Primul lucru pe
care ar trebui să-l rezolv ar fi evident cererea în căsătorie. Aici e simplu.
Trebuie ca eu să fiu cel cerut. Deși nu-mi plac clișeele, nu m-ar deranja partea
cu statul în genunchi. Aș adăuga pentru context coji de nuci, un colț și fața
la perete. Contextul vine imediat.
Nu am înțeles niciodată
de ce, atunci când vor să se căsătorească, oamenii folosesc o întrebare. Eu cred
că o astfel de inițiativă trebuie să se bazeze pe certitudine, nu pe încercarea
norocului. Un „Vreau să fiu soția ta!” m-ar convinge să spun „Și eu!”
Nu mi-au plăcut
niciodată bijuteriile, dar inelul este un simbol al uniunii și nu pot renunța
la el. Când eram mic m-ai fi convins și cu un inel de ceapă roșie. Când am mai
crescut mă gândeam că un inel de lemn ar fi ceva foarte romantic, dar mi-a zis
cineva că e stupid și sunt zgârcit, așa că mi-a trecut. Când am început să gândesc mai practic, am crezut că un inel dintr-un material flexibil ar fi o idee bună pe termen lung, dar
acum că s-a schimbat contextul, mă gândesc că cel mai potrivit inel ar fi chiar
ea. Știu că n-aș putea să o port tot timpul, dar aș purta-o cât de des aș putea, până n-aș mai putea, căci va veni și ziua aia.
Acum că ne-am
unit.. la propriu, dar și destinele, trebuie să găsim o cale să le aducem la
cunoștință și celorlalți acest lucru, nu pentru că i-ar ajuta la ceva, ci
pentru că poate i-ar constrânge să vină la nuntă. Am văzut de-a lungul timpului
cantități mari de resurse investite în invitațiile pentru diverse evenimente:
bani, materiale și creativitate demne de cele mai mari firme de publicitate.
E
important să îi păcălești pe oameni cât mai bine, dacă vrei să le iei banii ușor,
așa că, deși trăim în era internetului, invitația pe e-mail cade din start și
dacă va trebui să fie hârtie, măcar să fie interesantă. Nu vrem în schimb să
le-o înmânăm personal, așa cum am văzut că se poartă. Prin urmare, am decis să
le-o trimitem prin poștă. Oricum genul ăsta de hârtii sunt singurele care încă
se mai trimit prin poștă sau curier.
Ne-am gândit că în funcție de relația pe
care o avem cu destinatarul și de istoricul acestuia să personalizăm
corespunzător invitația. Spun invitație de dragul contextului căci în realitate
noi vrem să le trimitem somații, citații, amenzi, divorțuri, încetări de
colaborare, rezilieri de contracte, facturi umflate, notificări de evacuare, broșuri
de la martorii lui Iehova, câștiguri fictive, scrisori de dragoste, oferte,
fluturași cu prestări de servicii și orice alte printuri alarmante sau măcar
sâcâitoare pe care obișnuiesc să le primească oamenii în cutia lor poștală.
Dacă or
să aibă răbdare să citească tot, probabil unii dintre ei se vor prinde că e
vorba de o invitație la nunta noastră și ne vom bucura foarte mult de prezența
acestora, iar pentru restul am păstrat degetul de la numărătoarea de mai sus.
Suntem puțin în
dubiu dacă vom avea sau nu nași. Nu suntem genul care să ceară bani sau păreri
de la oameni, decât dacă au extrem de mulți bani sau niște păreri extrem de
bune. Din păcate, până la momentul scrierii acestui text, nu am reușit să
cunoaștem astfel de oameni, dar putem ține audiții dacă se simte cineva demn.
Ținem să menționăm, că în cazul în care vom face copii, dacă potențialul naș va
dori să fie și de botez, nu va trebui să se lepede de Satana.
Oscilez între
trei posibile teme și spun asta la singular,
pentru că aici nu mă pot pune de acord cu posibila viitoare soție. Deși am
investit mult timp și energie în creionarea acestora, cea care cică vrea să-mi
fie, nu a rezonat cu niciuna din ele.
Chiar și așa, eu am să continui să vi le
prezint, în ideea că oricum dacă nu va fi una din astea trei, va fi una din
astea trei, indiferent de câți genunchi vor trebui să stea pe cojile alea de
nucă. Vorba aia: e plină balta de inele, trebuie doar să le probezi și să vezi
care-ți stă pe deget, dar să folosești mânușă, că nu poți știi niciodată ce
mâini le-au trecut pragul.
Tema primei variante ar fi fost „Nu da!”. Ar fi avut loc în august, la nudiști în Vamă. Ținuta obligatorie n-ar fi fost obligatorie, ba chiar ar fi fost obligatoriu să nu fie. Prosoapele albe și șezlongurile ar fi ținut loc de mese și scaune. În centrul fiecărui prosop ar fi stat un bol înalt cu floricele, de porumb.
Invitații ar fi mâncat de pe veselă de unică folosință din plastic și aluminiu cu tacâmuri de lemn de la Aro din Metro. Muzica s-ar fi auzit de la terasele din apropiere, când mai tare, când mai încet, când amândouă de odată. Lumea ar fi avut cazarea asigurată dacă și-ar fi adus cortul.
La gustare am fi avut hamsi calzi, icre de rechin, răcitură de meduză și pui de baltă free-range. Pentru vegani am fi avut porumb fiert și alge proaspete. La felul principal sarmalele de pescăruș în foi de tutun ar fi fost însoțite de mămăligă din porumb de floricele. După dans s-ar fi servit pește din captura zilei, celor care ar fi reușit să prindă ceva, iar la desert am fi avut Jeleu cu fructe de mare. Tortul mirelui ar fi fost naked.
A doua variantă la care m-am gândit, avea ca temă „ Familia regală tradițională”. Dacă am fi găsit nașii mai sus menționați, ar fi avut loc la Peleș în Sala Florentină, dacă nu, ne-am fi mulțumit și cu Pelișor. La nuntă nu am fi avut mese și scaune, doar două tronuri, pentru mine și mireasă. Invitații ar fi stat în picioare, îmbrăcați în iobagi cu accente de scoțieni.
Mireasa ar fi purtat o rochie bolero cu mâneci bufante din tafta și tul purpuriu, în timp ce eu m-aș fi scăldat într-un halat bordo cu margini albe din lână Merinos. Aș fi avut în cap o coroană, în mâna dreaptă un sceptru și în picioare crocsi, toate din aur masiv.
Cum nu am fi avut mese, florile ar fi fost flori de colț și ar fi fost așezate la colț, așa cum stătuse și mireasa când m-a cerut. Vesela pentru miri ar fi fost de la Flora Danica și Tacâmurile de la Buster Warenski, în timp ce invitații ar fi mâncat cu mâna din străchini de lut ciobite.
Noi am fi avut la gustare foiță de aur învelită în trufe albe, o chifteluță de colibri, tartine cu foie gras de flamingo și câteva felii de brânză sârbească din lapte de măgăriță în timp ce invitații s-ar fi delectat cu terci de neghină, posmagi înmuiați în zer, telemea de palmier cu roșii turcești și coji de salam de Sibiu.
La felul principal, friptura din purceluș de lapte de Guineea s-ar fi servit pe pat de cartofi Bonnotte prăjiți în seu de vită Kobe, iar invitații s-ar fi bucurat de sarmalele de arpacaș învelite în foi de copiator A4. Mămăliga pentru sarmale s-ar fi servit alături de pește, dar fără pește, pentru invitați. Mirii ar fi împărțit un singur pește puffer de vreme ce al doilea nu ar fi fost gătit corespunzător, cum am fi avut să aflăm în urma autopsiei degustătorului regal.
Alteța sa regală, Dorin Cioabă, ar fi fost invitatul de onoară, iar urechile ne-ar fi fost încântate de Andre Rieu ft. Gheboasă.
La desert s-ar fi servit sorbet de mango Miyazaki și gelato din lapte de ren, făcută manual de un gelatier artizan din Alpi, cu gheață de la Polul Sud. Tortul ar fi avut cu un etaj mai mult decât Burj Khalifa și s-ar fi tăiat de mine în holul de onoare, atârnat de o macara, cu sabia lui Napoleon, pentru care ar fi trebuit să dobândesc cetățenie franceză.
Lăsând
gluma la o parte, trebuie să recunosc că primele două teme le-am inventat, din
frustrare, pentru că posibila mea viitoare fostă nu a vrut să accepte 2 cerințe
rezonabile privind ținuta mea și piesa centrală de flori de pe fiecare masă.
Deși poate nu mai credeți nimic în acest moment, tot ce mi-am dorit cu adevărat, de la
posibila noastră nuntă, era să port frac cu joben și baston, iar pe mijlocul
fiecărei mese, în loc de flori, să fie așezat câte un cactus imens, care ar fi
putut sau nu să îi ducă pe invitați cu gândul la brânza din lapte de măgăriță
sârbească din tema precedentă.
Asta e tot ce
voiam, dar acum, când sparg nuci ca să strâng din nou coji suficiente, mă
gândesc că aș putea cu adevărat să aleg toate detaliile pentru viitoarea mea
nuntă, să le pun pe hârtie și să port hârtia asta cu mine încă de la prima
întâlnire cu viitoarea posibilă soție. Iată ce-ar scrie:
Către viitoarea
mea posibilă soție,
3 septembrie
2023
Căsătoria e o
instituție în care eu nu-mi doresc să intru. Accept să ne cununăm în fața Domnului,
doar dacă vom sta cu spatele la el. Singurul inel pe care îl voi cumpăra
vreodată o să vibreze. În genunchi nu am să mă așez niciodată în fața ta ca să
îți cer ceva ci doar ca să îți dau, ceea ce sper că vei face și tu. Nu o să te
cer niciodată în căsătorie, dar vei știi că sunt al tău pentru totdeauna când o
să te iau de mână prima dată, pentru că inelul tău e mâna mea și Cel la care
voi sta cu spatele când ne vom lua știe cât de greu o dau. Vom purta ce s-o
nimeri căci oricum o să ne stea bine împreună. Vom invita pe toată lumea, dar
doar să se uite la noi, ca să se găsească și ei și nu le vom cere nimic pentru
că vom avea tot ce ne trebuie. Dar știu că nu e suficient atât, așa că voi face tot ce vrei
tu.
PS: dar la canctuși, frac și joben eu nu renunț nici în ruptul capului. Mai bine mor singur!
Cu drag și spaimă,
Al tău viitor posibil soț.
