DOAMNA GINA DE LA TREI

Sunt două tipuri de oameni pe lumea asta: cei care cred că totul e vina celorlalți și ceilalți.

Tatăl lui Cornel era din prima categorie. De obicei cei ca el sunt și agresivi. Nici nu prea poți să fii altfel când crezi că toată lumea e împotriva ta. Cu toate astea Grigore era un om bun și în adâncul lui știa că doar el e vinovat de ce i se întâmplă, așa că de cele mai multe ori își agresa propriile adâncuri și îi lăsa pe ceilalți în pace. De celelalte ori însă, agresiunile aterizau undeva pe suprafața celei mai la îndemână persoane din gospodărie.

Doamna Stan avea grijă de copii, de casă, de domnul Stan, de mama ei bolnavă, de colegii de la muncă, de vecina de la trei și de oricine îi ieșea în cale cu o nevoie. Când se uita în oglindă vedea un geam cu un strat de metal lucios pe spate și nimic mai mult. Mama lui Cornel era ca aerul pentru atât te multe persoane, însă Grigore o simțea ca pe un vând rece.

Cornel a crescut într-o casă mică dintr-un orășel mic de lângă București. Părinții lui nu l-au bătut niciodată, nu l-au certat niciodată, nu l-au jignit niciodată. Au avut grijă de el așa cum au știut și i-au oferit tot ce și-au permis. L-au hrănit, l-au îmbrăcat, l-au trimis la școală. L-au învățat ce e bine și rău și l-au lăsat să plece în lume când vremea a venit.

Simona, sora mai mare a lui Cornel, plecase de ceva timp în străinătate să lucreze, exact așa cum și-au dorit părinții lor, însă ce făcea ea acolo nu era chiar ce și-ar fi dorit vreun părinte să facă copilul lor pentru bani. Nici să ștergi un bătrân la cur sperând că o să îți lase casa, așa cum ea le zicea, nu era ceva onorabil, dar măcar te alegeai cu o casă și niște bani puși de o parte. Simona se descurca însă mult mai bine decât își puteau imagina Grigore și Mirela. Își cumpărase o casă, avea mașină și chiar și un copil, o fetiță, de care nimeni din familia ei nu știa.

La scurt timp după ce Cornel a plecat la facultate, mama doamnei Stan a murit. Grigore, miner de profesie, a reușit să iasă la pensie mai devreme și își umplea noul timp liber cu o cantitate proporțională de agresiune interioară. Când s-a întors de la cimitir singură, căci domnul Stan nu a socotit că e necesară prezența lui la groapa celei ce a adus pe lume acel viscol sâcâitor din viața lui, Mirela s-a uitat la oglindă și pentru prima oară a reușit să vadă în oglindă și altceva decât un geam cu un strat fin de poleială pe spate. Oglinda avea o pată de sânge în partea de jos. 

În loc să se apuce să-l caute prin casă sau prin șanțuri pe Grigore, așa cum ar fi făcut până ieri, Mirela a rămas o vreme în fața oglinzii. Simona era în Elveția, Cornel mai aproape, la București, dar într-un fel mult mai departe decât Simona, doamna Gina de la trei era acum vecină cu mama ei, iar colegii de la muncă fuseseră înlocuiți de utilaje. Pentru prima oară, doamna Stan nu mai avea de cine să aibă grijă. Șterse cu podul palmei pata încă proaspătă de sânge și văzu în spatele ei o bătrână. Îi aducea aminte de femeia pe care tocmai o îngropase. Din ochiul stâng, ce încă purta semnele impactului cu parbrizul lui Grigore de acum câteva săptămâni, se ivi o lacrimă, ce-i traversă încet fața creponată. Lacrima se opri în colțul gurii și pentru prima dată de foarte mult timp acesta se ridică timid, dar definitiv.

 - Ia uită-te la ăsta! Bre! Ești bine?

 Bre, nu era bine. Trotuarul ud pe care zăcea avea mai mult sânge decât capul lui, dar cumva antigelul din instalație îl împiedică să înghețe. Era 20 ianuarie. Ziua în care Mirela își înmormântase mama era și ziua în care acum 40 de ani se alesese cu Grigore. Peste câteva zile de Grigore avea să se aleagă praful. I-a stat alături pe patul de spital până la ultima suflare. Era orb, avea tot capul bandajat și un picior rupt. Era conștient, dar nu putea să vorbească. Putea doar să-și miște un deget de la mâna stângă. Degetul păros care încă purta pe el o verighetă mătuită de aur se termina într-o unghie mare, pătrată și neagră la colțuri.

 - Cine-o să mai aibă grijă de plante acum măi Grigore? Un lucru făceai și tu bine. Și Grigore închise ochii pentru totdeauna.

 La înmormântare nu venise nimeni. Simona era în vacanță în Japonia, Cornel îl înmormântase pe ta-su cu vreo 10 ani în urmă, iar toți cei pe care Grigore îi împinsese încet, încet din viața lui au rămas acolo.

 - Domnule Stan! Tatăl dumneavoastră s-a intoxicat cu alcool metilic.

 - Ciudat, știu că-l prefera pe cel etilic. Și râse cu poftă.

 - Credeți că e amuzant? Vă rog să poftiți în mașină. Mergem la secție pentru declarații.

 - N-am nimic împotrivă, dar nu înțeleg ce aveți cu biata femeie. A avut grijă de el toată viața și el n-a făcut decât să-și bată joc de ea. Acum i-ați luat voi locul?

 - Domnule Stan, înțelegeți că e vorba de o posibilă crimă? Este datoria noastră să cercetăm.

 - Ascultă idiotule! Tu poate n-ai avut parte de așa ceva, dar e plină lumea de Grigore. Cine ar vrea să-l omoare pe unul ca ăsta? Eu? Pentru mine era mort de mult. Maică-mea? A avut 40 de ani la dispoziție. Ce crezi că a apucat-o acum? Și chiar dacă l-a omorât ea. Nu crezi că după atâta timp ar avea și ea dreptul?

 - Nimeni nu are dreptul să ia viața altcuiva! Legea e lege.

 - E pe dracu! De parcă dacă dă unul în tine nu-i crăpi capul cu un glonț. Și ai și legea de partea ta. Femeia asta n-a avut nimic. Nu m-a avut nici măcar pe mine. Ar fi trebuit să-l omor eu cu mâna mea.

 Cornel a început să plângă. Polițistul îl bătu pe spate și deschise ușa de la mașină.

 - Haide dom’le, ce naiba! Dați o declarație și atât.

 Mașina se mișca încet pe bulevardul principal din micul orășel. Pe exteriorul geamului de la portieră se prelingeau stropi rari de ploaie.

 - De ce crezi că a fost maică-mea?

 - Am găsit în casă o sticlă cu vișinată. Am testat-o la laborator și avea în ea alcool metilic.

 - Vișinată... Și începu să râdă puternic.

 Doamna Stan era acum pensionară. Cornel o vizita cât de des putea. Nu avea copii, dar avea o prietenă pe care Mirela se bucură să o cunoască. În curând avea să plece definitiv în Elveția la Simona.

 După ce a dus-o la aeroport pe Mirela, Cornel s-a dus direct acasă.

 - Vreau să-mi faci un copil!

 - Ești nebun! De cinci ani mă rog de tine și tu mi-ai zis iar și iar că nu o să vrei niciodată. Acum că-mi merge și mie bine la job te-a apucat făcutul de copii. Nici vorbă.

 Vorbele Claudiei îi pătrunseseră până în oase și începu să tremure. Urmă o lungă ceartă terminată brusc cu o palmă pe care Claudia i-o dădu lui Cornel peste față.

 În fața oglinzii, Cornel își studia roșeața de pe obraz. Avea acum 38 de ani. Nu era căsătorit, nu avea copil, stătea cu chirie și avea impresia că începe să arate din ce în ce mai mult ca Grigore.