Nu am fost
niciodată o grupă unită. Nici nu aveam cum să fim. Eram trei sute de oameni
într-un amfiteatru și cu toate că eram împărțiți într-un mod oficial și total
aleatoriu în grupe, nimeni nu le respecta. În patru ani dacă te săturai de
cineva, aveai de unde să alegi. Dar eu nu eram așa. Eu nu mă satur niciodată de
un om odată ce-l primesc în apropierea mea. Probabil de aia în ultimii ani nu
am mai primit pe nimeni. E greu să ții la cineva care nu mai este.
M-am înscris la o
facultate proaspăt înființată în urmă cu 15 ani. Era atât de proaspăt
înființată că nici nu avea o clădire în care să se țină cursurile. Aceasta era încă
în construcție și construcțiile au prostul obicei de a întârzia, la fel ca
foștii mei colegi.
Trecuse deja
jumătate de ceas de când sosisem și eram singur. Asta nu m-ar fi deranjat atât
de mult dacă locul în care eram nu arăta ca o casă părăsită în care s-au
cuibărit câteva familii de boschetari. Nu vreau să fac pe criticul, dar locul
ăsta era absolut înspăimântător. Avea un gard de fier forjat ruginit, acoperit
pe alocuri de vopsea veche, vernil, descoperit pe alocuri de aceeași vopsea,
peticit cu table ondulate, ruginite și plăci de OSB umflate și mucegăite. Curtea,
deși mare, era sufocată de o vegetație neîngrijită și uscată. Unde nu erau
iarbă și boscheți erau petice de pământ prăfuit, băltoace și nămol. Între toate
astea erau aruncate din loc în loc canapele din răchită cu perne care presupun
că au fost odată crem, dar acum erau gri-maro și pline de istorie. Iluminat nu
exista, dar stâlpul de pe stradă m-a ajutat să navighez printre scaune și
canapele.
Am trecut de
curte și am intrat în casă. Încăperea ce părea a fi un hol era atât de slab
luminată ca am simțit nevoia să aprind lanterna de la telefon. M-am răzgândit
când am zărit într-un colț un bărbat și o femeie ținându-se de mâini peste masă
și vorbind în șoaptă. Nu vedeam nicio recepție și nu era nimeni pe care să
întreb de rezervare. Camera unde erau cei doi mai avea cinci uși. Știu asta
pentru că m-am hotărât să-mi aprind în sfârșit lanterna, cu riscul de a deranja
cuplul din colț. Pe una scria TOALETĂ, pe una ACCESUL INTERZIS, deși era
deschisă. Cea din față avea ușa scoasă din balamale, și în interior se zărea o
câteva trepte ale unei scări ce părea să coboare în spirală. Pe partea dreaptă
mai erau două uși închise.
Respectuos din
fire am ciocănit la cea din stânga și am deschis încet ușa. Era o încăpere mult
mai mare decât holul în care mă aflam, dar era la fel de întunecată și nu
puteam să recunosc nicio față. Oamenii vorbeau încet și părea că stau mai
degrabă pe niște piese de mobilier decât pe scaune. Pe mijloc era o masă lungă
și îngustă pe care nu se afla decât un bol mare ce părea a fi plin cu fructe. Mirosea
puternic a fum de țigară, coji te portocale și încă ceva ce nu îmi era
familiar. Locul nu arăta nicidecum ca un restaurant ci mai degrabă ca o locuință...
una destul de neîngrijită de altfel, genul acela în care bărbatul văduv, fără
copii, își așteaptă moartea. În fundal se auzea Lou Reed, enervant de încet.
- Sunteți cu
reuniunea? Am întrebat și eu la fel de încet, dar nu mi-a răspuns nimeni.
Am mai făcut un
pas în interior și am ridicat vocea:
- Hei! Sunteți cu
reuniunea?
Nu recunoșteam pe
nimeni și parcă oamenii se străduiau să nu mă bage în seamă. Lumina era atât de
slabă că începeau să mă usture ochii. Găsisem un întrerupător cu mai multe
butoane însă n-am reușit decât să fac lumina mai slabă și să aprind un glob
multicolor într-un colț. Atunci o fată s-a ridicat de pe măsuța pe care stătea,
s-a apropiat de mine puțin prea mult și mi-a șoptit la ureche:
- Ce-ți dau?
- Ramona?
- Ramona? Ce-i
aia, e ceva nou?
Mi se părea că
seamănă cu Ramona, dar nu era ea, era oricum greu să-mi dau seama. Aveam ochelarii
încă aburiți și fără ei vedeam foarte prost, chiar și de aproape.
- Am crezut că
ești Ramona, nu-i aici reuniunea?
- Ba da. Aici ne
reunim.
- Dar nu cunosc
pe nimeni. Nu te văd bine. Ce dracu’ e locul ăsta? M-am răstit la ea. Cine l-a
ales? Tu ești, Ramona?
- Da.. Ramona, eu
sunt, tu cine ești?
În mod
surprinzător, deși ridicasem tonul destul de mult, nimeni din cameră nu
reacționa. Am dezlipit-o ușor pe ”Ramona” de pe mine și am ieșit din cameră.
Era clar ca nu nimerisem unde trebuia și îmi era foarte clar că tipa aia nu era
Ramona. Mi-am scos telefonul să încerc să dau de Maria, tipa care se ocupase de
organizare, dar telefonul era mort.
Am intrat și în ultima
cameră, care era la fel de prost luminată ca cealaltă, însă nu era nimeni în ea.
M-am jucat cu întrerupătoarele și cumva am reușit să aprind o veioză așezată pe
o măsuță aflată în centrul camerei. Am zărit o hârtie ruptă dintr-un caiet de
matematică pe care scria mare cu pixul REZERVAT. M-am gândit că asta ar trebui
să fie. M-am așezat pe un scaun de lemn tapițat, la fel de împuțit ca pernele
de afara și mi-am pus ochelarii, încă aburiți pe margini, la ochi. Lumina era
și aici enervant de slabă. Dar veioza ajuta puțin. Pereții erau acoperiți cu un
tapet lucios, cojit pe alocuri. Camera era foarte înaltă, cu ferestre de lemn
duble, atât de prăfuite pe interior că nu vedeai aproape nimic afară. Pe
peretele cu geam era o bancă lungă de lemn. Măsuța rotundă din centru arăta
ridicol pentru o cameră atât de mare. În colț era o sobă de fontă
nefuncțională. Dintr-o dată mi-am dat seama cât de frig îmi e. Era iarnă, eram
în interior, dar simțeam frigul mai rău ca afară. Camera avea calorifere dar
erau mai reci decât mâinile mele. În colțul opus sobei era un televizor
alb-negru, probabil nefuncțional și lângă el un mic dulap cu cărți vechi. Am
luat o carte la întâmplare și m-am dus cu ea lângă veioză: UNITĂȚI DE MĂSURĂ de
CONSTANTIN MANEA. Am început să o răsfoiesc, dar literele mici și paginile
galbene mă oboseau.
Trecuse deja o
oră și m-am hotărât să plec. În mod surprinzător nimeni nu venise să mă întrebe
nimic. Mi-am spus că dacă o să ajung vreodată boschetar voi mai veni aici.
Părea un loc primitor, puțin cam răcoros și întunecat, dar primitor. Sigur aș
fi putut să pun de un foc în sobița aia cu ceva crăci și paie adunate din
curte.
Am ieșit din casă
și în curte pe partea stângă sprijinit de un gard era un bar improvizat, la fel
de prost luminat ca interiorul casei. Cumva când am ajuns nu am observat acest
bar. Puteam să jur că nu era nimic acolo acum o oră. În curte pe canapelele
murdare începuseră să se adune câțiva oameni care vorbeau mult mai tare decât
cei din interior. Discutau despre meciuri, femei și politică. Nu vedeam nicio
femeie, dar ce e drept nici nu vedeam prea bine și poate erau totuși câteva...
cu voce mai groasă. Pe mese păreau să aibă multe sticle de bere desfăcute și
boluri cu snack-uri. Mi se păreau foarte multe sticle de bere pentru mai puțin
de o oră cât am stat în interior.
Eram obosit, dar
mi-am zis că dacă deja bătusem drumul până acolo nu ar fi fost o idee rea să și
rămân puțin. Și așa nu voiam să mă întorc acasă. Am fost atât de mult acasă în
ultimii ani că nu îmi mai venea să mă întorc niciodată. Mi-am luat o bere, care
costa surprinzător de mult pentru un loc ca acela și era surprinzător de caldă
pentru ce vreme era afară. Am luat o gură și l-am rugat pe tipul de la bar
să-mi împrumute un încărcător. Până să termin berea am reușisem să aprind
telefonul.
Zece apeluri nepreluate, șapte mesaje necitite.
- Unde ești?
Ne-ai lăsat baltă?
- Unde sunt eu?
Unde sunteți voi?
- Cum unde, unde
am zis, la Local.
- Păi și eu tot
la Local, v-am căutat peste tot. Unde naiba sunteți?
- În interior. Nu
te văd pe nicăieri.
- Am ieșit afară.
- Hai că ies.
Unde ești?
- La bar, în
stânga, tot nu te văd, e atât de întuneric.
- Ce bar băi. Nu
e niciun bar afară. Și e lumină de ți se văd porii.
- Auzi? Tu te-ai
dus la Local?
- De câte ori
să-ți spun? Da! Sunt la Local!
- Nu pe Petuniei, prostule! Ala e Lokal! Noi suntem pe George Sima, 7. Hai, că ne-am plictisit să te bârfim și așa nu mai știu nimic de tine.
Bună, sunt Theresa Williams După ce am fost în relație cu Anderson de ani de zile, s-a despărțit de mine, am făcut tot posibilul să-l aduc înapoi, dar totul a fost în zadar, l-am dorit atât de mult înapoi din cauza dragostei pe care o am pentru el, L-am implorat cu tot, i-am făcut promisiuni dar a refuzat. I-am explicat prietenei mele problema mea și ea mi-a sugerat să contactez mai degrabă un vrăjitor care ar putea să mă ajute să fac o vrajă pentru a-l aduce înapoi, dar eu sunt genul care nu a crezut niciodată în vrajă, nu am avut de ales decât să încerc, am a trimis vrăjitorului prin poștă și mi-a spus că nu este nicio problemă că totul va fi bine înainte de trei zile, că fostul meu se va întoarce la mine înainte de trei zile, a făcut vraja și, surprinzător, în a doua zi, era în jurul orei 16:00. M-a sunat fostul meu, am fost atât de surprins, am răspuns la apel și tot ce a spus a fost că îi pare atât de rău pentru tot ce s-a întâmplat încât a vrut să mă întorc la el, că mă iubește atât de mult. Am fost atât de fericit și m-am dus la el. Așa am început să trăim din nou fericiți împreună. De atunci, mi-am promis că oricui cunosc care are o problemă de relație, aș fi de ajutor unei astfel de persoane, referindu-l la singurul vrăjitor real și puternic care m-a ajutat cu propria mea problemă. E-mailul lui: {drogunduspellcaster@gmail.com}, îi puteți trimite un e-mail dacă aveți nevoie de ajutorul lui în relația dvs. sau în orice alt caz.
RăspundețiȘtergere1) Vrăji de dragoste
2) rezolvarea și vindecarea tuturor bolilor
3) Leac pe bază de plante pentru orice boală/boală
4) Vrăji de căsătorie
5) Vraja de sarcină
6) Vrăji de despărțire
7) Vraja morții
8.) Vrei să fii promovat în biroul tău
9) vrei să-ți mulțumești iubitul
10) Loteria
Contactați acest om grozav dacă aveți vreo problemă pentru o soluție de durată
prin {drogunduspellcaster@gmail.com}
Numele meu este Giovanni Centeno. Am trecut prin momente grele cu diferiți bărbați care au găsit dragoste adevărată și acceptare autentică, până când l-am întâlnit pe soțul meu care a intrat în viața mea și m-a iubit dincolo de cuvintele pe care le pot explica. Am locuit împreună 2 ani și am fost fericiți până când au apărut prea multe certuri și ne-am despărțit. Am crezut că pot merge mai departe, dar mi-am dat seama că sunt profund îndrăgostită de el și că am nevoie de el pentru totdeauna. Nu aveam de ales decât să caut ajutor, ceea ce m-a determinat să-l contactez pe dr. Gideon, știind cum a reușit să-i ajute pe alții. Mi-a dat atenție și a făcut tot posibilul să ne împace din nou împreună și în 48 de ore rezultatul s-a manifestat și a revenit la mine și am reinventat lucrurile. Acum dragostea și fericirea au fost restaurate și tot ce pot spune este că îl apreciez foarte mult pe dr. Gideon pentru că a fost altruist în a mă ajuta pe mine și pe alții, contactează-l acum, el vă va răspunde WhatsApp: +2347042191323
RăspundețiȘtergereE-mail: drgideon611@gmail.com