Covide et impera - capitolul II

Sunt în şomaj... tehnic. Tehnic mă plăteşte statul, practic mă plătesc singur. Dar sunt obişnuit cu ideea. Uneori când mă masturbez las şi una de 50 pe noptieră, câteodată chiar de 100 dacă am făcut treabă bună. Sunt singurii bani cu care mă răsfăţ. V-am mai spus că sunt zgârcit. Sunt atât de zgârcit încât atunci când beau bere pun sifon peste. Când beau sifon pun apă de la robinet peste. Când beau apă de la robinet o las să curgă mai încet decât poate să realizeze apometrul. Sunt atât de zgârcit încât atunci când fac piure pun cartofii la fiert cu tot cu coajă... nespălaţi... în pungă. Eu nu ţin uleiul în sticlă. Tot uleiul meu stă în tigaia din cuptor. Încă mai simt în el gustul de la puiul ăla pe care l-am cumpărat când eram salariat. Îmi aduc aminte bine ziua aia. Am dat 8.98 pe un kil jumate de pui, 8.99 pe un kil de banane şi 10.99 pe un pachet cu 3 prezervative. Nu, nu le spăl după ce le folosesc... nu le pun odată pe faţă odată pe dos. Am zis că sunt zgârcit, nu idiot. Astea nu-s vremuri să pui de copii. Pur şi simplu nu mă mai fut.

Trebuie să vă spun... sunt atât de zgârcit încât atunci când mă spăl fac acelaşi lucru cu apa ca atunci când beau de la robinet, doar că e cea caldă. Rufele le spăl în cadă, cu apa care curge de pe mine când fac duş. Eu nu scot dopul de la cadă niciodată. Apa de la rufe o torn în bazinul de la veceu. Apa la veceu o trag doar după numărul doi. Nu am nici aer condiţionat, nici hotă, dar am uşa de la intrare. Am vândut fierul de călcat pe Olx. Dacă am nevoie de haine călcate le iau pe mine cu câteva ore înainte. Aspiratorul îl folosesc doar când nu mai pot să disting covorul de parchet. Părul se usucă şi fără foehn. La baie nu am fereastră dar nici la ventilator nu dau drumul. Baia e lângă intrare şi uşa aia e mereu deschisă. Nu mi-e frică de hoţi. Acum câteva zile a intrat unul peste mine în casă. Urla la mine să-i dau tot ce am. I-am dat un sul de hârtie igienic şi juma’ de pachet de drojdie. Mi-a mulţumit cu lacrimi în ochi. Apoi am făcut dragoste pe scara, dezinfectată de primărie, a blocului. Nu sunt gay... dar trăim vremuri complicate.

Vă spun... de-abia aştept să revină lucrurile la normal. Vreau să lucrez iar pentru bani, nu să stau pentru ei. Vreau din nou să nu mai am timp pentru mine. Să mă trezesc cu noaptea în cap, să stau ca piatra în trafic sau ca sarmaua în tramvai când nu mai am bani de benzină sau de piese la maşină. Vreau iar să trec pe lângă viaţă şi ea pe lângă mine, să fac bani pentru alţii ca să aibă cu ce să mă plătească şi pe mine. Vreau să-mi pot lua încă odată lucruri de care nu am nevoie ca să-mi satisfac nevoi pe care nu le am, doar aşa, ca să uit, să obosesc, să adorm, să dorm, să pot să o iau de la capăt a doua zi cu noaptea în cap. Vreau să fiu iar bou, să mănânc iar pui la 5.99 pe kil, să râgâi iar ca porcul de la o bere fără sifon în ea. Aş da totul pentru nimicul de atunci, doar că nu mai am nimic să dau. Sunt atât de zgârcit că nu mai vreau să respir. Dacă aş lua Corona aş ţine-o toată pentru mine!

Citeste tot...

Covide et impera - capitolul I

Ca să eliminam de la început orice dubiu, toată activitatea mea online este finanţată de ruşi, dar şi de masoni, de evrei şi chinezi laolaltă. Mă pasionează dezinformarea, fakenews-ul şi instigarea la ură şi neîncredere. Traiesc pentru dezbinare, destabilizare, decredibilizare şi dezumanizare. Mă folosesc de lucruri ireale pentru a atrage, pentru că realitatea repugnă... aşa e, hai că ştiţi că aşa e. Atrag prin fals şi minciună sau frumos şi ideal, utopizez distopii, îndemn către practicarea impracticabilului şi critic anormalitatea normalului.

Ştiu că sunt nimeni pe lumea asta şi că frica de moarte suprascrie raţiunea aşa că ar fi imposibil să discut raţional cu voi acum. Tot ce pot să fac e să fiu amuzant, căci umorul suprascrie frica; întrebaţi-i pe cei care-au trăit în comunism.

Ştiaţi de exemplu că un alt termen pentru distopie este cacotopie? Adică un cuvânt mai potrivit nu aveai cum să găsesti pentru nişte vremuri de căcat, căci sunt de căcat vremurile şi de trăit chiar trăim într-o distopie, doar că e un cuvânt prea greu de mestecat zilele astea.

Bine... nu e rău pentru toţi. Haptofobii, misofobii, germofobii, dar mai ales nosofobii pot spune în sfârşit că trăiesc într-o lume normală. #dexonline

Şi leneşii trăiesc vremuri bune. Acum mai mult ca oricând nu doar că e ok să stai în casă şi să nu faci nimic toată ziua, e chiar obligatoriu.

Mai ştiţi când îi înjuraţi pe toţi asistaţii sociali? Cine mai râde acum? Abia aşteptaţi să vă intre şomajul tehnic, dacă o intra. Aţi văzut cum s-au plafonat preţurile? Au urcat până în plafon. Noroc că s-a interzis interzicerea exportului de cereale şi biscuiţi. Putem să ne mâncăm între noi liniştiţi ştiind că am ajutat ţările mai civilizate să aibă pâine şi sparanghel. #sparanghelamerkel

Vă daţi seama dacă ne-ar fi prins corona cu chiloţii în vine, adică cu Vasilica în loc de Werner? Vă daţi seama câţi bani ar fi ştiut ăia să facă pe cocoaşa noastră autoizolată în vremurile astea? Nu zic, fac şi ăştia dar... Ieri s-au pus dea curmezişul bulevardului câteva maşini de poliţie ca să treacă două cisterne cu tunuri care dezinfectau aerul. PSD-ul ar fi fost mai responsabil şi cu siguranţă ar fi dezinfectat şi dezinfectantul înainte.

Nu e numai rău. La Bucureşti se respiră aer de munte în zilele în care nu miroase a hoituri arse, iar pe Lacul Morii a fost zărită o balenă ucigaşă pe care cineva încerca s-o ademenească la mal cu un borcan mare de maioneză în timp ce zbiera la ea: „Oano! Ieşi fă d-acolo că s-a inundat Splaiul!” 

#NanoMaron #Anagrame #Glumecugrase

S-au ieftinit în sfârşit carburanţii. Acum când pui de 100 chiar ajunge benzina din pompă până la maşină. E prima oară de când alimentez când n-am scuturat furtunul deloc înainte să-l scot din gaură. Ieri în schimb mi-am scos claxonul şi butonul de avarii. Seara când ajung acasă îmi ridic singur ştergătoarele ca să am ce lăsa jos dimineaţa înainte să plec. Pun frâne bruşte pe bulevarde goale ca să mă dau cu dinţii de volan, merg în zig zag, apoi opresc maşina de-a curmezişul drumului. Ies din ea, îmi dau două picioare la portieră, un pumn în geamul şoferului, înjur de morţi şi carantinaţi în timp ce-mi storc glandele pentru o flegmă care în loc să ajungă pe parbriz se opreşte în siguranţă pe interiorul măştii de 5 lei bucata.

Eu nu îmi trag la imprimantă declaraţii tip. Am şi imprimantă şi tuş, dar sunt zgârcit. Le scriu de mână... cu un pix Atlas cu arc... pe post-it-uri.. fără să apăs prea tare. Ieri mi s-au terminat post-it-urile şi am scris pe o rolă de hârtie igienică. Pentru că nu ştiam unde o să găsesc post-it-uri mi-am făcut un traseu cu toate magazinele din proximitate pe care le ştiam. Am folosit toată rola, dar nu-mi fac griji căci sunt rafturile pline. S-a întors şi drojdia, dar a venit ca o erecţie întârziată după ce nevastă-ta dezamăgită şi-a tras deja chiloţii pe cur şi ţi-a întors spatele.

Încerc pe cât posibil să mă duc la cel mai apropiat magazin. De obicei o iau pe centură ca să evit semaforul ăla care ţine două minute. Pe centură e destulă agitaţie căci tirurile umblă şi amore vincit omnia. Dacă mai ţine mult Corona, o mare parte a personalului din Horeca va trebui să se reconvertească profesional... tot pe servicii, doar că mai trebuie să pună un W in faţă. Mereu am auzit că e bine să faci bani din ceva ce-ţi place. Cui nu-i place să se fută? Mai ales în Horeca. Se fut ăştia de se crucesc şoarecii pe sub mesele reci.

#whoreca #pentruproşti #reconversieprofesionistă 

Cumpăr doar ce-mi trebuie. Aşa am o scuză să ies mai des şi pot să mă laud că las şi celorlalţi produse. Mască port doar când sunt singur în maşină şi de obicei o ţin sub guşă sau pe-o ureche. Dintotdeauna mi-a plăcut să fiu la modă. În magazin nu port mască. Aşa sunt sigur că am cel puţin doi metri faţă de ceilalţi pentru că ei se feresc de mine ca de un arici pe care s-a aşezat un sifilitic. Chiar dacă cumpăr puţin, profit de perioada asta liniştită şi citesc etichetele cu atenţie. De obicei nu-mi place ce scrie acolo şi pun produsele la loc. Port mânuşi... odată pe faţă, odată pe dos. În general când mă duc la magazin se nimereşte să fie pe dos. Sunt genul care transpiră abundent şi am şi ten gras. Mereu trăiesc cu frica că n-or să-mi ajungă banii când trebuie să plătesc la casă şi de obicei când intru în magazin îi număr... de câteva ori. Voi scuipaţi pe mijlociu şi arătător când trebuie să număraţi bani? Imi plac bancnotele cu valoare mică, aşa pare că am mai mulţi bani în portofel şi nu poţi să ştii niciodată când se uite vreuna să vadă cât de gros e. Nu plătesc cu cash .. ar fi iresponsabil din partea mea. Ăia îi ţin doar aşa ... ca pe o şosetă în chilot. Am bani pe card şi achit cu el ori decâte ori e posibil. Nu ştiu cum se face, deşi cumpăr puţin şi ăştia au plafonat preţurile mereu trebuie să achit peste 100 de lei. De obicei mă scarpin a mirare la ochi când văd asta şi apoi bat pinul. Nu reţin niciodată pinul, dar mereu încerc 1234 apoi 6789 apoi imi aduc aminte că e 5050. Noroc că am doi metri între mine şi cel din spate, altfel l-aş auzi cum pufneşte. Într-o zi am strănutat cu muci pe un scut din ăla de plexiglas şi casieriţa s-a uitat urât la mine. Ca să salvez momentul am desenat o inimă cu degetul prin stropi. Nu s-a mai uitat urât la mine şi nici banii n-a vrut să mi-i mai ia. Amore vincit omnia din nou. Avem o speranţă.

Ţineţi-vă de ţâţe, că vine şi capitolul doi, mai repede decât o să vină al doilea val. #optimism #poveştideadormitcorona #sitdowncomedy #ieşiţidincasădacănuvăpasă #balŞmascat

Citeste tot...

Crowronga

Fiecare viaţă-i preţioasă. Este! Au murit mai bine de 20,000 de oameni care au intrat în contact cu El. E un număr impresionat şi o să fie din ce în ce mai impresionant (mai ales dacă ai broadband, 4G sau măcar un banal semnal digital de televiziune), până într-o zi când o să fie doar o cifră în istorie. Suntem cu toţii băgaţi în asta, oarecum. Oare cum? Cum oare? Cum au ajuns douăzecişicevademii de suflete ordinare (cu sensul de normal) să oprească o lume de aproape patrusutedemii de ori mai mare ca ei? Intraţi  aici şi uitaţi-vă pentru câteva secunde la banda aia bleu şi imaginaţi-vă că sunteţi înconjuraţi de toate femeile alea care scot din ele într-un fel sau altul viaţă nouă în timp ce alţii ies din lumea asta prin cu totul alte găuri pentru totdeauna. O să ajungeţi foarte repede să nu mai fiţi capabili să percepeţi dimensiunea lucrurilor ce se desfăşoară în jurul vostru. Pentru asta s-au inventat numerele. Dacă vă plac numerele aşa cum îmi plac mie aţi realiza că ce a făcut El de când am început să ne uităm cu toţii în direcţia aia şi până acum, umanitatea poate repara în doar câteva ore. Dar oamenii nu sunt cifre, nu? Doar că sunt. 100% minus câteva zeci sau sute sunt doar cifre pentru fiecare dintre noi, fie că vrem să recunoaştem sau nu. Asta nu înseamnă că nu suntem impresionaţi de cifre atunci când sunt puse în contextul potrivit. Sunt sigur că ştiţi şi voi că sunt sute de alte contexte, legate de cifre similare sau mult mai mari decât astea, care existau înainte ca El să apară şi vor continua să existe şi mult timp după. Ştiu că în clipele astea grele nu apreciaţi în nici un fel oamenii care îndrăznesc să aducă vorba de aşa ceva. Dar realitatea e că ceea ce simţiţi voi acum nu e empatie şi grijă pentru cifrele din jurul vostru ci doar frică pentru voi şi poate alţi câţiva apropiaţi vouă ... ceea ce pot înţelege şi accepta. Şi problema nu e neapărat că aţi oprit lumea cu frica voastră sau că nu mai găsesc eu drojdie ci că aţi reuşit să creaţi inconştient un nou tip de terorism pe care l-aţi acceptat în vieţile voastre incredibil de uşor, pendulând constant între rolurile de terorist şi terorizat în faţa unor bucăţi de plastic din care ies lumini şi sunete. Imaginaţi-vă pentru o clipă... ştiu că e greu, e ca şi cum v-aş cere să vă imaginaţi că sunteţi orbi, surzi şi muţi. Dar incercaţi să vă imaginaţi totuşi cât de imposibilă ar fi fost situaţia asta în care ne aflăm azi, dacă nu aţi fi ţinut fiecare dintre voi o bucată din asta de plastic în mânuţe. Cu imaginea aia în cap şi cu liniştea aia în suflet, lăsaţi-l să vă alunece uşor din mâini, pe o suprafaţă dură şi de la o înălţime considerabilă dacă se poate. Apoi cu una din mâinile eliberate daţi-vă o palmă peste moacă cât puteţi voi de tare. Staţi aşa câteva clipe uitându-vă în gol, apoi în voi şi în final în jurul vostru. Dacă simţiţi în voi vreun sentiment negativ faţă de mine, luaţi-vă de pe jos bucata aia de plastic şi înjuraţi-mă într-un comment rapid, măcar să ştiu şi eu unde mă aflu, apoi vedeţi-vă de viaţă aşa cum... consideraţi voi mai bine. doamne ajută, dar şi fereşte!

Citeste tot...