MIROTAURUL

Aceasta este o operă de ficțiune scrisă din perspectiva unui personaj care, deși pare, nu este autorul textului. Toate celelalte personaje din text nu există și nu au fost inspirate din realitate.

Lucrând într-un domeniu conex, am văzut la viața mea multe nunți. Ca invitat am fost la cât de puține am putut. Au fost la atât de puține nunți, că le pot numărat pe degetele de la o mână și tot aș rămâne cu un deget să-l arăt la nevoie.

Am o vârstă și inevitabil voi ajunge și eu protagonistul unui astfel de moment. Trăim vremuri anapoda și cum văd din ce în ce mai mulți bărbați luând parte sau chiar luând cea mai mare parte, dacă nu toate deciziile cu privire la ziua cea mare, mă bate și pe mine gândul să o fac așa... pe gustul meu.

Primul lucru pe care ar trebui să-l rezolv ar fi evident cererea în căsătorie. Aici e simplu. Trebuie ca eu să fiu cel cerut. Deși nu-mi plac clișeele, nu m-ar deranja partea cu statul în genunchi. Aș adăuga pentru context coji de nuci, un colț și fața la perete. Contextul vine imediat.

Nu am înțeles niciodată de ce, atunci când vor să se căsătorească, oamenii folosesc o întrebare. Eu cred că o astfel de inițiativă trebuie să se bazeze pe certitudine, nu pe încercarea norocului. Un „Vreau să fiu soția ta!” m-ar convinge să spun „Și eu!”

Nu mi-au plăcut niciodată bijuteriile, dar inelul este un simbol al uniunii și nu pot renunța la el. Când eram mic m-ai fi convins și cu un inel de ceapă roșie. Când am mai crescut mă gândeam că un inel de lemn ar fi ceva foarte romantic, dar mi-a zis cineva că e stupid și sunt zgârcit, așa că mi-a trecut. Când am început să gândesc mai practic, am crezut că un inel dintr-un material flexibil ar fi o idee bună pe termen lung, dar acum că s-a schimbat contextul, mă gândesc că cel mai potrivit inel ar fi chiar ea. Știu că n-aș putea să o port tot timpul, dar aș purta-o cât de des aș putea, până n-aș mai putea, căci va veni și ziua aia.

Acum că ne-am unit.. la propriu, dar și destinele, trebuie să găsim o cale să le aducem la cunoștință și celorlalți acest lucru, nu pentru că i-ar ajuta la ceva, ci pentru că poate i-ar constrânge să vină la nuntă. Am văzut de-a lungul timpului cantități mari de resurse investite în invitațiile pentru diverse evenimente: bani, materiale și creativitate demne de cele mai mari firme de publicitate. 

E important să îi păcălești pe oameni cât mai bine, dacă vrei să le iei banii ușor, așa că, deși trăim în era internetului, invitația pe e-mail cade din start și dacă va trebui să fie hârtie, măcar să fie interesantă. Nu vrem în schimb să le-o înmânăm personal, așa cum am văzut că se poartă. Prin urmare, am decis să le-o trimitem prin poștă. Oricum genul ăsta de hârtii sunt singurele care încă se mai trimit prin poștă sau curier. 

Ne-am gândit că în funcție de relația pe care o avem cu destinatarul și de istoricul acestuia să personalizăm corespunzător invitația. Spun invitație de dragul contextului căci în realitate noi vrem să le trimitem somații, citații, amenzi, divorțuri, încetări de colaborare, rezilieri de contracte, facturi umflate, notificări de evacuare, broșuri de la martorii lui Iehova, câștiguri fictive, scrisori de dragoste, oferte, fluturași cu prestări de servicii și orice alte printuri alarmante sau măcar sâcâitoare pe care obișnuiesc să le primească oamenii în cutia lor poștală. 

Dacă or să aibă răbdare să citească tot, probabil unii dintre ei se vor prinde că e vorba de o invitație la nunta noastră și ne vom bucura foarte mult de prezența acestora, iar pentru restul am păstrat degetul de la numărătoarea de mai sus.

Suntem puțin în dubiu dacă vom avea sau nu nași. Nu suntem genul care să ceară bani sau păreri de la oameni, decât dacă au extrem de mulți bani sau niște păreri extrem de bune. Din păcate, până la momentul scrierii acestui text, nu am reușit să cunoaștem astfel de oameni, dar putem ține audiții dacă se simte cineva demn. Ținem să menționăm, că în cazul în care vom face copii, dacă potențialul naș va dori să fie și de botez, nu va trebui să se lepede de Satana.

Oscilez între trei posibile teme și spun asta la singular, pentru că aici nu mă pot pune de acord cu posibila viitoare soție. Deși am investit mult timp și energie în creionarea acestora, cea care cică vrea să-mi fie, nu a rezonat cu niciuna din ele. 

Chiar și așa, eu am să continui să vi le prezint, în ideea că oricum dacă nu va fi una din astea trei, va fi una din astea trei, indiferent de câți genunchi vor trebui să stea pe cojile alea de nucă. Vorba aia: e plină balta de inele, trebuie doar să le probezi și să vezi care-ți stă pe deget, dar să folosești mânușă, că nu poți știi niciodată ce mâini le-au trecut pragul.

Tema primei variante ar fi fost „Nu da!”. Ar fi avut loc în august, la nudiști în Vamă. Ținuta obligatorie n-ar fi fost obligatorie, ba chiar ar fi fost obligatoriu să nu fie. Prosoapele albe și șezlongurile ar fi ținut loc de mese și scaune. În centrul fiecărui prosop ar fi stat un bol înalt cu floricele, de porumb. 
Invitații ar fi mâncat de pe veselă de unică folosință din plastic și aluminiu cu tacâmuri de lemn de la Aro din Metro. Muzica s-ar fi auzit de la terasele din apropiere, când mai tare, când mai încet, când amândouă de odată. Lumea ar fi avut cazarea asigurată dacă și-ar fi adus cortul. 

La gustare am fi avut hamsi calzi, icre de rechin, răcitură de meduză și pui de baltă free-range. Pentru vegani am fi avut porumb fiert și alge proaspete. La felul principal sarmalele de pescăruș în foi de tutun ar fi fost însoțite de mămăligă din porumb de floricele. După dans s-ar fi servit pește din captura zilei, celor care ar fi reușit să prindă ceva, iar la desert am fi avut Jeleu cu fructe de mare. Tortul mirelui ar fi fost naked.

A doua variantă la care m-am gândit, avea ca temă „ Familia regală tradițională”. Dacă am fi găsit nașii mai sus menționați, ar fi avut loc la Peleș în Sala Florentină, dacă nu, ne-am fi mulțumit și cu Pelișor. La nuntă nu am fi avut mese și scaune, doar două tronuri, pentru mine și mireasă. Invitații ar fi stat în picioare, îmbrăcați în iobagi cu accente de scoțieni. 

Mireasa ar fi purtat o rochie bolero cu mâneci bufante din tafta și tul purpuriu, în timp ce eu m-aș fi scăldat într-un halat bordo cu margini albe din lână Merinos. Aș fi avut în cap o coroană, în mâna dreaptă un sceptru și în picioare crocsi, toate din aur masiv. 

Cum nu am fi avut mese, florile ar fi fost flori de colț și ar fi fost așezate la colț, așa cum stătuse și mireasa când m-a cerut. Vesela pentru miri ar fi fost de la Flora Danica și Tacâmurile de la Buster Warenski, în timp ce invitații ar fi mâncat cu mâna din străchini de lut ciobite. 

Noi am fi avut la gustare foiță de aur învelită în trufe albe, o chifteluță de colibri, tartine cu foie gras de flamingo și câteva felii de brânză sârbească din lapte de măgăriță în timp ce invitații s-ar fi delectat cu terci de neghină, posmagi înmuiați în zer, telemea de palmier cu roșii turcești și coji de salam de Sibiu. 

La felul principal, friptura din purceluș de lapte de Guineea s-ar fi servit pe pat de cartofi Bonnotte prăjiți în seu de vită Kobe, iar invitații s-ar fi bucurat de sarmalele de arpacaș învelite în foi de copiator A4. Mămăliga pentru sarmale s-ar fi servit alături de pește, dar fără pește, pentru invitați. Mirii ar fi împărțit un singur pește puffer de vreme ce al doilea nu ar fi fost gătit corespunzător, cum am fi avut să aflăm în urma autopsiei degustătorului regal.

Alteța sa regală, Dorin Cioabă, ar fi fost invitatul de onoară, iar urechile ne-ar fi fost încântate de Andre Rieu ft. Gheboasă.

La desert s-ar fi servit sorbet de mango Miyazaki și gelato din lapte de ren, făcută manual de un gelatier artizan din Alpi, cu gheață de la Polul Sud. Tortul ar fi avut cu un etaj mai mult decât Burj Khalifa și s-ar fi tăiat de mine în holul de onoare, atârnat de o macara, cu sabia lui Napoleon, pentru care ar fi trebuit să dobândesc cetățenie franceză.

Lăsând gluma la o parte, trebuie să recunosc că primele două teme le-am inventat, din frustrare, pentru că posibila mea viitoare fostă nu a vrut să accepte 2 cerințe rezonabile privind ținuta mea și piesa centrală de flori de pe fiecare masă. 

Deși poate nu mai credeți nimic în acest moment, tot ce mi-am dorit cu adevărat, de la posibila noastră nuntă, era să port frac cu joben și baston, iar pe mijlocul fiecărei mese, în loc de flori, să fie așezat câte un cactus imens, care ar fi putut sau nu să îi ducă pe invitați cu gândul la brânza din lapte de măgăriță sârbească din tema precedentă. 

Asta e tot ce voiam, dar acum, când sparg nuci ca să strâng din nou coji suficiente, mă gândesc că aș putea cu adevărat să aleg toate detaliile pentru viitoarea mea nuntă, să le pun pe hârtie și să port hârtia asta cu mine încă de la prima întâlnire cu viitoarea posibilă soție. Iată ce-ar scrie:

Către viitoarea mea posibilă soție,

                                        3 septembrie 2023

Căsătoria e o instituție în care eu nu-mi doresc să intru. Accept să ne cununăm în fața Domnului, doar dacă vom sta cu spatele la el. Singurul inel pe care îl voi cumpăra vreodată o să vibreze. În genunchi nu am să mă așez niciodată în fața ta ca să îți cer ceva ci doar ca să îți dau, ceea ce sper că vei face și tu. Nu o să te cer niciodată în căsătorie, dar vei știi că sunt al tău pentru totdeauna când o să te iau de mână prima dată, pentru că inelul tău e mâna mea și Cel la care voi sta cu spatele când ne vom lua știe cât de greu o dau. Vom purta ce s-o nimeri căci oricum o să ne stea bine împreună. Vom invita pe toată lumea, dar doar să se uite la noi, ca să se găsească și ei și nu le vom cere nimic pentru că vom avea tot ce ne trebuie. Dar știu că nu e suficient atât, așa că voi face tot ce vrei tu.

PS:  dar la canctuși, frac și joben eu nu renunț nici în ruptul capului. Mai bine mor singur!

Cu drag și spaimă,
                                    Al tău viitor posibil soț.

 

Citeste tot...

APROPO

 

Sunteţi bine? Cât mai aveţi până treceţi de partea cealaltă a gardului? Eu zic să vă grăbiţi căci partea mai sigură este cea cu majoritatea nu cea cu raţionalitatea. Normalul e doar un standard al majorităţii consolidat cantitativ şi nicidecum un atribut calitativ aşa cum tindem să credem. Dar nu vreau să vă plictisesc creierele deja prăjite.

Apropo de prăjeală.. mi-am luat o pipetă pentru ulei. Ultima oară când am luat o sticlă de ulei costa 7 lei şi era din ăla bun, cu gust de marketing. Cred că o să exipire înainte să apuc să-l termin. La cât de puţin folosesc e posibil să îl las moştenire. 

Apropo de moştenire.. eu, n-am făcut copii, deşi am 34 de ani, dar las’ că au făcut alţii şi pentru mine. Nu e că nu aş vrea, dar nu mai am cu cine. 

Apropo de cine.. de vreo doi ani n-o mai am, după aproape 15 în care am crezut că am avut-o. Nu mă plâng, dar nici nu mă râd căci nu-i uşor singur. 

Apropo de singur.. uneori mă simt atât de singur că atunci când mă plimb mă ţin cu măna stângă de mâna dreaptă. 

Apropo de mână dar şi de singur.. aseară când frecam para de la duş s-a deschis uşa de la baie. Am tresărit ca-n zilele bune doar că nu mai era nimeni după uşă. 

Apropo de nimeni.. încă mai am prin casă absorbante şi prezervative. Mie nu-mi place să ţin lucruri pe care nu le folosesc, dar nici nu-mi place să arunc lucruri nefolosite aşa că uneori, cam odată pe lună, îmi dau cu ciocanul peste mână şi-mi înfig un cuţit în podul palmei. Ziua ţip şi-i înjur pe toţi şi noaptea când ajung acasă mă culc cu spatele la mine, pe marginea patului. Uneori îmi vine să mă sui cu mâna aia sângerie pe para de la duş, dar n-o fac, căci nu se face... mai des de odată la doi ani. 

Apropo de doi ani.. n-am mai făcut sex de aproape atâta şi sincer simt că încep s-o iau razna.. la gândul că în curând or să expire prezervativele alea şi ştiţi cât de mult urăsc să păstrez lucruri nefolositoare şi să arunc lucruri nefolosite. 

Apropo de lucruri nefolosite.. am observat cât de mult a scăzut consumul la hârtie igienică în gospodărie de când sunt singur ceea ce înseamnă fie că eu nu sunt o persoană chiar atât de căcăcioasă, fie că femeile contribuie la fel de mult la despădurirea ţării noastre ca toată mafia lemnului la un loc. 

Apropo de loc.. m-am mutat de vreo 4 ori în ultimii 2 ani. Aşa am realizat că tot ce deţin încape în jumătatea din spate a unei maşini compacte. 

Apropo de maşini.. Am una şi e singura bucată de proprietate pe care am deţinut-o vreodată. Dacă ar fi legal mi-aş schimba adresa din buletin acolo unde am parcat-o căci probabil acolo o să rămână. Cred că sunt singura persoană din Bucureşti care poate să ajungă de acasă la locul de muncă mai repede pe jos decât cu maşina. M-am mutat atât de aproape de locul de muncă încât dacă vreau să lucrez de la distanţă nu trebuie decât să scot mâinile pe geam. E singurul lucru bun pe care am reuşit să-l fac în ultimul timp. 

Apropo de timp.. mi-am pierdut cam jumătate din el dacă ar fi să fiu optimist sau două treimi dacă ar fi să mă iau după cum mă văd când mă uit în oglindă.

Apropo de oglindă.. când mă uit la tine te văd pe mine. Tu mă vezi pe tine? 

Apropo de apropo.. dacă ar fi să îţi bat unul crezi că te-ar durea? 

Apropo de durere.. vrei să fii aspirina mea?

Citeste tot...

VENI, COVIDI, VACCI - CAPITOLUL I

Ieri am adormit cu masca pe faţă. Eram atât de obosit după o zi grea şi o cină mirositoare că în drum spre pat n-am mai trecut pe la baie şi în loc de periuţă am apucat o mască. Nu aş fi făcut asta în mod obişnuit, dar aveam pe cineva de partea cealaltă a patului şi oricât de obosit aş fi fost nu puteam să uit de bunele maniere.

Mie-mi place cu mască, dar o port când am nevoie de ea nu când îmi spun nişte netoţi s-o fac... Aşa cum am avut aseară. Aşa cum am în dimineţile astea reci de toamnă când mă iau în braţe singur şi-mi încălzesc faţa suflând în masca ce mi-o acoperă, în timp ce aştept, singur în staţie, autobuzul regional cu al său program flexibil. Uneori sunt nevoit să o iau la goană ca să-l prind altfel ar trebui să mă ţin în braţe cam jumătate de ceas şi cum nu-mi sunt chiar atât de drag prefer să alerg. Mă opresc din sprint la cea mai apropiată uşă, cea din faţă, care conform reglementărilor actuale este şi cea de urcare, dar conform codului şoferilor STB este a mamei lor şi o astfel de uşă nu se deschide pentru oricine, pandemie sau nu. Alerg către uşile din mijloc care de îndată ce se deschid expulzează cu lejeritatea unei mame eroine vreo 3-4 călători striviţi. După o scurtă reconfigurare a ocupanţilor, într-un spaţiu care pare să nu mai poată primi nici măcar un somalez anorexic, mă urc.

Primul lucru pe care-l fac e să-mi dau masca jos. O împăturesc atent şi o depozitez în buzunarul drept împreună cu nişte bonuri fiscale, monede, bancnote, chei şi un şerveţel folosit doar pe o latură. În timp ce o parte din ocupanţi mă privesc aprobator, alţii, puţini de altfel pe acest traseu cu aer provincial, îşi fixează mai bine măştile pe chip şi-mi aruncă priviri pline de ură amestecate cu gelozie. Aţi spune că sunt nebun că nu port mască, dar voi n-aţi văzut săptămâna trecută cum un astfel de grup de aprobatori au aruncat din autobuz un puşti în curul gol şi cu chiloţii legaţi de urechi fix pe uşa aia care se deschide atât de rar. Inspir şi expir cantităţi generoase de aer pentru a-mi regla pulsul şi în scurt timp plămânii mei şi puţinul spaţiu liber din autobuz devin unul şi acelaşi lucru. Încerc să mă-mi dau seama unde sunt, dar suma respiraţiilor calătorilor condensată într-un abur gros pe geamurile autobuzului mă împiedică să fac acest lucru. O fetiţă trasează cu degetul pe unul din geamuri ceea ce pare a fi un fluture, după care se apucă să lingă distilatul complex ce se scurgea alene din aripile operei sale.

Sunt in oraş. Mă dau jos din autobuzul tixit numai ca să intru într-un altul, de data asta aproape gol, care circulă într-o parte a oraşului prin care săracii nu au treabă. Aici e atât de mult oxigen că mă ia foamea şi ameţeala în acelaşi timp. Geamurile sunt uscate, oamenii păstrează distanţa, ba uneori chiar pare că fug de tine şi aproape toţi poartă mască inclusiv eu. Şi aici lumea îţi aruncă priviri şi e împărţită în tabere, dar nimeni nu pare că ar fi în stare să-ţi pună chiloţii în cap. Aici ţi-i pui singur, de ruşine, dacă se întâmplă să n-ai la îndemână o mască. Pe stradă port mască tot de ruşine. În rest încerc s-o ţin în buzunar cât mai mult posibil. Dacă văd că urmează să mă intersectez cu cineva fără mască nu mă obosesc să mi-o pun nici eu. Mie suficient să închid ochii şi să-mi ţin respiraţia pentru câteva secunde. Mă gândesc că aşa e şi la nudişti. Încep să cred din ce în ce mai mult că masca asta e un fel de pereche de chiloţi pentru faţă. Băieţii ăia de mai devreme, în nemernicia lor, aveau un fel de dreptate.

Masca pe care o ţin în buzunar şi o folosesc la nevoie are mai bine de o lună. Nu e din acelea de se spală. Vine dintr-un pachet cu 10 măşti negre de unică folosinţă. Nouă din ele stau în acelaşi sertar în care-mi ţin chiloţii. Nu ştiu cum am ales să le pun acolo, dar e clar că nici subconştientul meu nu face diferenţa intre ele. Şi cine mă citeşte ştie că eu îmi port chiloţii până la ultima moleculă. Dar aici asemănările se încheie, căci în vreme ce chiloţii îi schimb ca pe ciorapi, masca o port ca pe un jurnal. Dacă azi un grup de cercetători mi-ar distila masca ar obţine cu siguranţă un vaccin care ar putea imuniza orice om sau găină împotriva oricărei variante curente sau viitoare de Coronă.

Sunt vaccinat... în cazul în care vă îndoiaţi până în acest punct al textului. Recunosc că n-am făcut-o cu scopul de a mă imuniza. Am ajuns din întâmplare într-un centru de vaccinare, rugat de cineva să îl însoţesc până acolo în caz că i se face rău după. Mie nu prea-mi place să mă duc la magazin doar aşa ca să mă uit şi dacă tot eram acolo am zis că ar fi bine să nu plec cu mâna goală. Mare amator de chilipiruri, nu refuz niciodată ceva gratuit. Aşa am ajuns fericitul posesor de certificat verde. Urăsc numele ăsta. Mă face să mă simt ca o electrocasnică. Certificatul în sine e o corvoadă. Hârtiile se pierd sau se umezesc în buzunarul de la cur până se dizolvă cerneala de pe ele. Telefonul se descarcă fix când ai nevoie de el aşa. Tot ce puteam să fac pentru a-l avea întotdeauna la îndemână era să mi-l tatuez undeva pe corp. Da... primul meu tatuaj avea să fie cu un cod QR cu datale mele. M-am gândit că o să fie folositor şi după ce-o trece pandemia, mai târziu, peste vreo câteva decenii când o să vedeţi pe străzi un boşorog senil alergând în pula goală prin faţa vreunei cofetării strigând în gura mare „Mă cac în prăjiturile voastre sterile! Pe vremea mea băgai mâna până la subraţ în mousse...”. Fiţi drăguţi, scoateţi-vă telefoanele şi scanaţi-i codul de pe buca dreaptă. Ajutaţi-l să se întoarcă acasă.

Am uitat să vă spun că am închiriat şi o linie de Call Center în cazul în care aveţi vreo problemă cu textul:

„Pentru greşeli gramaticale, apăsaţi tasta 1”

„Pentru reclamarea limbajului licenţios, apăsaţi tasta 2”

„Pentru relaţii sexuale cu autorul textului, apăsaţi tasta 3”

„Pentru orice alte probleme apăsaţi pe cercul roşu de pe ecranul telefonului dumneavoastră”

Citeste tot...

Covide et impera - capitolul II

Sunt în şomaj... tehnic. Tehnic mă plăteşte statul, practic mă plătesc singur. Dar sunt obişnuit cu ideea. Uneori când mă masturbez las şi una de 50 pe noptieră, câteodată chiar de 100 dacă am făcut treabă bună. Sunt singurii bani cu care mă răsfăţ. V-am mai spus că sunt zgârcit. Sunt atât de zgârcit încât atunci când beau bere pun sifon peste. Când beau sifon pun apă de la robinet peste. Când beau apă de la robinet o las să curgă mai încet decât poate să realizeze apometrul. Sunt atât de zgârcit încât atunci când fac piure pun cartofii la fiert cu tot cu coajă... nespălaţi... în pungă. Eu nu ţin uleiul în sticlă. Tot uleiul meu stă în tigaia din cuptor. Încă mai simt în el gustul de la puiul ăla pe care l-am cumpărat când eram salariat. Îmi aduc aminte bine ziua aia. Am dat 8.98 pe un kil jumate de pui, 8.99 pe un kil de banane şi 10.99 pe un pachet cu 3 prezervative. Nu, nu le spăl după ce le folosesc... nu le pun odată pe faţă odată pe dos. Am zis că sunt zgârcit, nu idiot. Astea nu-s vremuri să pui de copii. Pur şi simplu nu mă mai fut.

Trebuie să vă spun... sunt atât de zgârcit încât atunci când mă spăl fac acelaşi lucru cu apa ca atunci când beau de la robinet, doar că e cea caldă. Rufele le spăl în cadă, cu apa care curge de pe mine când fac duş. Eu nu scot dopul de la cadă niciodată. Apa de la rufe o torn în bazinul de la veceu. Apa la veceu o trag doar după numărul doi. Nu am nici aer condiţionat, nici hotă, dar am uşa de la intrare. Am vândut fierul de călcat pe Olx. Dacă am nevoie de haine călcate le iau pe mine cu câteva ore înainte. Aspiratorul îl folosesc doar când nu mai pot să disting covorul de parchet. Părul se usucă şi fără foehn. La baie nu am fereastră dar nici la ventilator nu dau drumul. Baia e lângă intrare şi uşa aia e mereu deschisă. Nu mi-e frică de hoţi. Acum câteva zile a intrat unul peste mine în casă. Urla la mine să-i dau tot ce am. I-am dat un sul de hârtie igienic şi juma’ de pachet de drojdie. Mi-a mulţumit cu lacrimi în ochi. Apoi am făcut dragoste pe scara, dezinfectată de primărie, a blocului. Nu sunt gay... dar trăim vremuri complicate.

Vă spun... de-abia aştept să revină lucrurile la normal. Vreau să lucrez iar pentru bani, nu să stau pentru ei. Vreau din nou să nu mai am timp pentru mine. Să mă trezesc cu noaptea în cap, să stau ca piatra în trafic sau ca sarmaua în tramvai când nu mai am bani de benzină sau de piese la maşină. Vreau iar să trec pe lângă viaţă şi ea pe lângă mine, să fac bani pentru alţii ca să aibă cu ce să mă plătească şi pe mine. Vreau să-mi pot lua încă odată lucruri de care nu am nevoie ca să-mi satisfac nevoi pe care nu le am, doar aşa, ca să uit, să obosesc, să adorm, să dorm, să pot să o iau de la capăt a doua zi cu noaptea în cap. Vreau să fiu iar bou, să mănânc iar pui la 5.99 pe kil, să râgâi iar ca porcul de la o bere fără sifon în ea. Aş da totul pentru nimicul de atunci, doar că nu mai am nimic să dau. Sunt atât de zgârcit că nu mai vreau să respir. Dacă aş lua Corona aş ţine-o toată pentru mine!

Citeste tot...

Covide et impera - capitolul I

Ca să eliminam de la început orice dubiu, toată activitatea mea online este finanţată de ruşi, dar şi de masoni, de evrei şi chinezi laolaltă. Mă pasionează dezinformarea, fakenews-ul şi instigarea la ură şi neîncredere. Traiesc pentru dezbinare, destabilizare, decredibilizare şi dezumanizare. Mă folosesc de lucruri ireale pentru a atrage, pentru că realitatea repugnă... aşa e, hai că ştiţi că aşa e. Atrag prin fals şi minciună sau frumos şi ideal, utopizez distopii, îndemn către practicarea impracticabilului şi critic anormalitatea normalului.

Ştiu că sunt nimeni pe lumea asta şi că frica de moarte suprascrie raţiunea aşa că ar fi imposibil să discut raţional cu voi acum. Tot ce pot să fac e să fiu amuzant, căci umorul suprascrie frica; întrebaţi-i pe cei care-au trăit în comunism.

Ştiaţi de exemplu că un alt termen pentru distopie este cacotopie? Adică un cuvânt mai potrivit nu aveai cum să găsesti pentru nişte vremuri de căcat, căci sunt de căcat vremurile şi de trăit chiar trăim într-o distopie, doar că e un cuvânt prea greu de mestecat zilele astea.

Bine... nu e rău pentru toţi. Haptofobii, misofobii, germofobii, dar mai ales nosofobii pot spune în sfârşit că trăiesc într-o lume normală. #dexonline

Şi leneşii trăiesc vremuri bune. Acum mai mult ca oricând nu doar că e ok să stai în casă şi să nu faci nimic toată ziua, e chiar obligatoriu.

Mai ştiţi când îi înjuraţi pe toţi asistaţii sociali? Cine mai râde acum? Abia aşteptaţi să vă intre şomajul tehnic, dacă o intra. Aţi văzut cum s-au plafonat preţurile? Au urcat până în plafon. Noroc că s-a interzis interzicerea exportului de cereale şi biscuiţi. Putem să ne mâncăm între noi liniştiţi ştiind că am ajutat ţările mai civilizate să aibă pâine şi sparanghel. #sparanghelamerkel

Vă daţi seama dacă ne-ar fi prins corona cu chiloţii în vine, adică cu Vasilica în loc de Werner? Vă daţi seama câţi bani ar fi ştiut ăia să facă pe cocoaşa noastră autoizolată în vremurile astea? Nu zic, fac şi ăştia dar... Ieri s-au pus dea curmezişul bulevardului câteva maşini de poliţie ca să treacă două cisterne cu tunuri care dezinfectau aerul. PSD-ul ar fi fost mai responsabil şi cu siguranţă ar fi dezinfectat şi dezinfectantul înainte.

Nu e numai rău. La Bucureşti se respiră aer de munte în zilele în care nu miroase a hoituri arse, iar pe Lacul Morii a fost zărită o balenă ucigaşă pe care cineva încerca s-o ademenească la mal cu un borcan mare de maioneză în timp ce zbiera la ea: „Oano! Ieşi fă d-acolo că s-a inundat Splaiul!” 

#NanoMaron #Anagrame #Glumecugrase

S-au ieftinit în sfârşit carburanţii. Acum când pui de 100 chiar ajunge benzina din pompă până la maşină. E prima oară de când alimentez când n-am scuturat furtunul deloc înainte să-l scot din gaură. Ieri în schimb mi-am scos claxonul şi butonul de avarii. Seara când ajung acasă îmi ridic singur ştergătoarele ca să am ce lăsa jos dimineaţa înainte să plec. Pun frâne bruşte pe bulevarde goale ca să mă dau cu dinţii de volan, merg în zig zag, apoi opresc maşina de-a curmezişul drumului. Ies din ea, îmi dau două picioare la portieră, un pumn în geamul şoferului, înjur de morţi şi carantinaţi în timp ce-mi storc glandele pentru o flegmă care în loc să ajungă pe parbriz se opreşte în siguranţă pe interiorul măştii de 5 lei bucata.

Eu nu îmi trag la imprimantă declaraţii tip. Am şi imprimantă şi tuş, dar sunt zgârcit. Le scriu de mână... cu un pix Atlas cu arc... pe post-it-uri.. fără să apăs prea tare. Ieri mi s-au terminat post-it-urile şi am scris pe o rolă de hârtie igienică. Pentru că nu ştiam unde o să găsesc post-it-uri mi-am făcut un traseu cu toate magazinele din proximitate pe care le ştiam. Am folosit toată rola, dar nu-mi fac griji căci sunt rafturile pline. S-a întors şi drojdia, dar a venit ca o erecţie întârziată după ce nevastă-ta dezamăgită şi-a tras deja chiloţii pe cur şi ţi-a întors spatele.

Încerc pe cât posibil să mă duc la cel mai apropiat magazin. De obicei o iau pe centură ca să evit semaforul ăla care ţine două minute. Pe centură e destulă agitaţie căci tirurile umblă şi amore vincit omnia. Dacă mai ţine mult Corona, o mare parte a personalului din Horeca va trebui să se reconvertească profesional... tot pe servicii, doar că mai trebuie să pună un W in faţă. Mereu am auzit că e bine să faci bani din ceva ce-ţi place. Cui nu-i place să se fută? Mai ales în Horeca. Se fut ăştia de se crucesc şoarecii pe sub mesele reci.

#whoreca #pentruproşti #reconversieprofesionistă 

Cumpăr doar ce-mi trebuie. Aşa am o scuză să ies mai des şi pot să mă laud că las şi celorlalţi produse. Mască port doar când sunt singur în maşină şi de obicei o ţin sub guşă sau pe-o ureche. Dintotdeauna mi-a plăcut să fiu la modă. În magazin nu port mască. Aşa sunt sigur că am cel puţin doi metri faţă de ceilalţi pentru că ei se feresc de mine ca de un arici pe care s-a aşezat un sifilitic. Chiar dacă cumpăr puţin, profit de perioada asta liniştită şi citesc etichetele cu atenţie. De obicei nu-mi place ce scrie acolo şi pun produsele la loc. Port mânuşi... odată pe faţă, odată pe dos. În general când mă duc la magazin se nimereşte să fie pe dos. Sunt genul care transpiră abundent şi am şi ten gras. Mereu trăiesc cu frica că n-or să-mi ajungă banii când trebuie să plătesc la casă şi de obicei când intru în magazin îi număr... de câteva ori. Voi scuipaţi pe mijlociu şi arătător când trebuie să număraţi bani? Imi plac bancnotele cu valoare mică, aşa pare că am mai mulţi bani în portofel şi nu poţi să ştii niciodată când se uite vreuna să vadă cât de gros e. Nu plătesc cu cash .. ar fi iresponsabil din partea mea. Ăia îi ţin doar aşa ... ca pe o şosetă în chilot. Am bani pe card şi achit cu el ori decâte ori e posibil. Nu ştiu cum se face, deşi cumpăr puţin şi ăştia au plafonat preţurile mereu trebuie să achit peste 100 de lei. De obicei mă scarpin a mirare la ochi când văd asta şi apoi bat pinul. Nu reţin niciodată pinul, dar mereu încerc 1234 apoi 6789 apoi imi aduc aminte că e 5050. Noroc că am doi metri între mine şi cel din spate, altfel l-aş auzi cum pufneşte. Într-o zi am strănutat cu muci pe un scut din ăla de plexiglas şi casieriţa s-a uitat urât la mine. Ca să salvez momentul am desenat o inimă cu degetul prin stropi. Nu s-a mai uitat urât la mine şi nici banii n-a vrut să mi-i mai ia. Amore vincit omnia din nou. Avem o speranţă.

Ţineţi-vă de ţâţe, că vine şi capitolul doi, mai repede decât o să vină al doilea val. #optimism #poveştideadormitcorona #sitdowncomedy #ieşiţidincasădacănuvăpasă #balŞmascat

Citeste tot...

Crowronga

Fiecare viaţă-i preţioasă. Este! Au murit mai bine de 20,000 de oameni care au intrat în contact cu El. E un număr impresionat şi o să fie din ce în ce mai impresionant (mai ales dacă ai broadband, 4G sau măcar un banal semnal digital de televiziune), până într-o zi când o să fie doar o cifră în istorie. Suntem cu toţii băgaţi în asta, oarecum. Oare cum? Cum oare? Cum au ajuns douăzecişicevademii de suflete ordinare (cu sensul de normal) să oprească o lume de aproape patrusutedemii de ori mai mare ca ei? Intraţi  aici şi uitaţi-vă pentru câteva secunde la banda aia bleu şi imaginaţi-vă că sunteţi înconjuraţi de toate femeile alea care scot din ele într-un fel sau altul viaţă nouă în timp ce alţii ies din lumea asta prin cu totul alte găuri pentru totdeauna. O să ajungeţi foarte repede să nu mai fiţi capabili să percepeţi dimensiunea lucrurilor ce se desfăşoară în jurul vostru. Pentru asta s-au inventat numerele. Dacă vă plac numerele aşa cum îmi plac mie aţi realiza că ce a făcut El de când am început să ne uităm cu toţii în direcţia aia şi până acum, umanitatea poate repara în doar câteva ore. Dar oamenii nu sunt cifre, nu? Doar că sunt. 100% minus câteva zeci sau sute sunt doar cifre pentru fiecare dintre noi, fie că vrem să recunoaştem sau nu. Asta nu înseamnă că nu suntem impresionaţi de cifre atunci când sunt puse în contextul potrivit. Sunt sigur că ştiţi şi voi că sunt sute de alte contexte, legate de cifre similare sau mult mai mari decât astea, care existau înainte ca El să apară şi vor continua să existe şi mult timp după. Ştiu că în clipele astea grele nu apreciaţi în nici un fel oamenii care îndrăznesc să aducă vorba de aşa ceva. Dar realitatea e că ceea ce simţiţi voi acum nu e empatie şi grijă pentru cifrele din jurul vostru ci doar frică pentru voi şi poate alţi câţiva apropiaţi vouă ... ceea ce pot înţelege şi accepta. Şi problema nu e neapărat că aţi oprit lumea cu frica voastră sau că nu mai găsesc eu drojdie ci că aţi reuşit să creaţi inconştient un nou tip de terorism pe care l-aţi acceptat în vieţile voastre incredibil de uşor, pendulând constant între rolurile de terorist şi terorizat în faţa unor bucăţi de plastic din care ies lumini şi sunete. Imaginaţi-vă pentru o clipă... ştiu că e greu, e ca şi cum v-aş cere să vă imaginaţi că sunteţi orbi, surzi şi muţi. Dar incercaţi să vă imaginaţi totuşi cât de imposibilă ar fi fost situaţia asta în care ne aflăm azi, dacă nu aţi fi ţinut fiecare dintre voi o bucată din asta de plastic în mânuţe. Cu imaginea aia în cap şi cu liniştea aia în suflet, lăsaţi-l să vă alunece uşor din mâini, pe o suprafaţă dură şi de la o înălţime considerabilă dacă se poate. Apoi cu una din mâinile eliberate daţi-vă o palmă peste moacă cât puteţi voi de tare. Staţi aşa câteva clipe uitându-vă în gol, apoi în voi şi în final în jurul vostru. Dacă simţiţi în voi vreun sentiment negativ faţă de mine, luaţi-vă de pe jos bucata aia de plastic şi înjuraţi-mă într-un comment rapid, măcar să ştiu şi eu unde mă aflu, apoi vedeţi-vă de viaţă aşa cum... consideraţi voi mai bine. doamne ajută, dar şi fereşte!

Citeste tot...

Despre grăsime... sau: Cât de complexă este Oana Roman – Capitolul I

Poate vă întrebaţi de ce nu scriu mai des pe blogul meu care frânge suflete de cofetărese doar din subtitlu. Unul din motive ar fi că seara, după ce mă întorc de pe domeniile Consulea asupra cărora veghez peste zi, îmi torn şi eu un pahar de ceva şi după ce am mâncat, ora şapte mă găseşte bălând pe o parte în timp ce trec deja prin a treia sesiune de REM. Un alt motiv ar fi că nu prea am priză la publicul grăbit şi încă pudic din ziua de azi. Nimeni nu mai are timp să citească +3 pagini presărate cu puli pe alocuri, cu excepţia câtorva babe perverse (no offence, I lovio! I lovio şi mai mult dac-aţ fi bogate şi m-aţ adopta) ori a câtorva bucalari (bucătari cocalari) atraşi probabil mai mult de latura licenţioasă a documentărilor mele şi mai puţin de cea academică (nu vă supăraţi nici voi.. I lovio also! Că e greu să fi bucătar. Păcat că e al dracului de uşor să fi prost). Aşa că în general atunci când scriu, scriu pentru mine. Un soi de labă intelectuală. Şi ca orice labă, e bine s-o faci departe de ochii lumii şi doar ocazional în metrou... la oră de vârf... prin buzunar. Aşadar să băgăm adânc mâna după un subiect lung şi gros care mă mănâncă de mult.

Cuvântul grăsime se poate referii la multe lucruri. Unul dintre ele şi probabil cel mai important pentru purtătoarele de vagin este ţesutul adipos, adică ăla de pe ţâţe şi buci, dar şi din celelalte locuri pe unde nu v-aţi dori să-l aveţi. Deşi îi spunem generic grăsime, el este cu mult mai complex decât untul care îl întidem pe pâine, fiind format din celule vascularizate capabile să izoleze termic ţesuturile pe care le înconjoară, dar şi să producă hormoni sau să stocheze trigliceride şi să le elibereze la nevoie sub formă de glicerol şi acizi graşi pentru energie. Dar suficient despre asta. Eu sunt aici să vă vorbesc despre grăsimea aia pe care o băgăm noi în gură sau pe care, din diverse motive şi cu scopuri variate, o folosim pentru a ne unge organismul şi unele orificii, altele decât gura. Ce se întâmplă cu ea apoi am să-i las pe nutriţionişti să vă explice, deşi este posibil ca din când în când să mai am şi eu un cuvânt de spus.

Grăsimile pe care le folosim noi în alimentaţie sunt o subcategorie de lipide numite trigliceride. Chiar dacă sunteţi bâtă la chimie organică vă rog să treceţi măcar de două ori peste rândurile de mai jos. Am încercat să explic în aşa fel încât nici un om normal să nu aibă dificultăţi prea mari în a înţelege, chiar dacă nu are cunoştinţe de specialitate.

Lipidele sunt nişte biomolecule ce îndeplinesc trei funcţii majore în organisme: transmit semnale chimice cu ajutorul proteinelor, fac parte din structura pereţilor celulari şi sunt capabile să înmagazineze energie. Trigliceridele sunt acea subcategorie de lipide capabile să înmagazineze energie.

Biomoleculele sunt o categorie de molecule specifice organismelor (de unde şi prefixul bio-), având roluri esenţiale în diversele procese necesare întreţinerii vieţii. Alte biomolecule celebre despre care aţi auzit, probabil în mare parte numai tâmpenii, sunt carbohidraţii – sau dujmanii graselor, despre care am vorbit în articolele cu zahăr, proteinele – adică prafurile pe care le înghit mutanţii ăia complexaţi, despre care am vorbit oarecum în articolele cu făină şi despre care o să mai vorbesc în cele cu lapte şi ouă şi acizii nucleici (ARN şi ADN) despre care nu am să spun decât că o dau în bară destul de des, dar e de înţeles, dat fiind că sunt un suport informaţional ce are la bază zahăr, azot şi acid fosforic.

O trigliceridă aşa cum îi spune şi numele este un derivat al glicerolului esterificat cu trei molecule de acizi graşi, care sunt un tip de acizi carboxilici. Aveţi răbdare că le explic.

Glicerolul, cunoscut mai bine sub numele de glicerină, este un alcool polihidric, deci un poliol, adică un compus organic ce conţine cel puţin două grupe hidroxil, glicerolul având 3 astfel de grupe. O grupă hidroxil este formată dintr-un atom de oxigen legat printr-o legătură simplă de unul de hidrogen (O-H).

Alcooli polihidrici sunt compuşi organici derivaţi din zaharuri. Ştiţi toţi îndulcitorii ăia care se termină în -ol: sorbitol, maltitol, mannitol, eritriol, xylitol? Ei bine, ăia sunt alcooli polihidrici şi deşi există în natură sunt mult mai uşor şi ieftin de obţinut din zaharuri. Cu toate că sunt obţinuţi din zaharuri, aceştia sunt percepuţi diferit de corpul uman. În general sunt mult mai dulci, au un indice glicemic mult mai mic, nu afectează dantura şi desigur, preferata mea, vă căcaţi pe voi dacă mâncaţi prea mult.

Acizii carboxilici reprezintă o clasă de molecule ce conţin o grupă carboxil, care la rândul său este formată dintr-o grupă carbonil şi o grupă hidroxil, ambele ataşate la acelaşi atom de carbon. O grupă carbonil este compusă dintr-un atom de carbon legat printr-o legătură dublă (adică 4 în loc de 2 electroni) de un atom de oxigen (C=O) iar o grupă hidroxil, pentru că probabil aţi uitat deja ce aţi citit acum 10 rânduri este formată dintr-un atom de oxigen legat printr-o legătură simplă de unul de hidrogen (O-H).

Esterificarea constă în general într-o reacţie chimică dintre un alcool şi un acid carboxilic din care rezultă un ester. Monogliceridele, digliceridele şi trigliceridele sunt esteri rezultaţi din acest tip de reacţie. Aceste trei tipuri de esteri sunt numiţi gliceride. În cazul gliceridelor alcoolul folosit în reacţie este glicerolul şi acizii carboxilici sunt acizii graşi.

Monogliceridele se formează când grupa carboxil a unui singur acid gras crează o legătură cu una din cele trei grupe hidroxil ale glicerolului. Trigliceridele sunt compuse din trei acizi graşi, fiecare grupă carboxil formând o legătura cu una din cele trei grupe hidroxil ale glicerolului. Aşadar o trigliceridă este un ester.

La digliceride şi monogliceride, una respectiv două din cele trei grupe hidroxil rămân libere. Natura puternic higroscopică (adică sugătoare de apă) a glicerolului este dată tocmai de acele grupe hidroxil. Cum trigliceridele au toate cele trei grupe hidroxil ocupate cu acizi graşi, acestea devin hidrofobe, adică resping moleculele de apă. Acesta este raţionamentul chimic pentru care apa şi grăsimea nu se înţeleg. Dar despre asta mai târziu.

Practic orice acid gras este de fapt un acid carboxilic cu o catenă alifatică de dimensiuni variabile. O catenă reprezintă, pe lângă o farmacie a inimii, un lanţ de atomi legaţi între ei prin legături simple, duble sau triple. Un compus alifatic este un tip de hidrocarbură.

Hidrocaburile sunt compuşi organici formaţi din atomi de carbon şi hidrogen, distribuiţi sub formă de lanţuri simple şi lanţuri ramificate deschise la ambele capete sau inele non-aromatice, situaţie în care acestea poartă numele de hidrocarburi alifatice sau sub formă de lanţuri închise în inele aromatice, situaţie în care poartă numele de hidrocarburi aromatice.

Alifatic înseamnă gras. Aşadar un acid carboxilic cu un lanţ lung deschis şi cu număr variabil de atomi de carbon şi hidrogen (hidrocarbură) ai căror atomi de carbon sunt legaţi prin legături simple, duble sau triple, poartă numele de acid gras. Prin natura legăturilor dintre atomi în aceste lanţuri lungi, hidrocarburile pot fi saturate, dacă toate legăturile dintre atomii de carbon sunt simple sau nesaturate dacă în lanţ unul sau mai mulţi atomi de hidrogen lipsesc, obligând atomii de carbon să creeze legături duble sau chiar triple. Având în componenţă acea catenă alifatică, care este practic o hidrocarbură, acizii graşi pot fi la rândul lor descrişi ca fiind saturaţi sau nesaturaţi.

Când un singur atom de hidogen lipseşte din catena alifatică a unui acid gras, atomul de carbon, cu unul din cei patru electroni liber, va forma o legătură dublă cu un alt atom de carbon, astfel luând naştere un acid gras nesaturat sau mai specific un acid gras mononesaturat. Dacă mai mulţi atomi de carbon din lanţul alifatic formează legături duble sau chiar triple, din lipsa atomilor de hidrogen atunci acel acid gras devine polinesaturat.

Dacă aţi ajuns până aici fără să vă fiarbă creierul înseamnă că nu aţi încercat să înţelegeţi nimic şi deşi partea grea s-a terminat ar fi inutil să continuaţi, pentru că n-aţi înţelege nimic din ceea ce urmează chiar dacă lucrurile vor fi mai simple în continuare. Dacă aţi auzit vreodată de Richard Feynman ştiţi probabil şi acel moment dintr-un interviu în care cel care îl intervievează îl întreabă oarecum enervat pe Feynman ce înseamnă când doi magneţi se resping sau se atrag şi în loc să îi explice ce înseamnă, acesta preferă să îi explice de ce nu are rost să îi explice. Practic l-a făcut prost, dar într-un mod atât de elegent încât a devenit omul meu de ştiinţă preferat. Aşadar ce urmează să vă explic, deşi voi folosi termeni mai simpli, va fi absolut inutil dacă nu încercaţi să înţelegeţi ce am scris mai sus. Dacă am evitat să scriu despre acest subiect până acum, a fost pentru că nici eu la rândul meu nu înţelegeam complet ce e aia o grăsime şi am fost nevoit să citesc foarte multe căcaturi ca să îmi dau seama cât de cât. Pentru că nu am cunoştinţe atât de vaste şi o răbdare infinită există posibilitatea să fi interpretat ceva greşit din lucrurile pe care le-am citit aşa că dacă se întâmplă ca vreun expert în chimie organică să ajunge să citească acest text îl rog să mă corecteze... restul, voi, încercaţi să înţelegeţi ce urmează să scriu în continuare folosindu-vă de ce am scris până acum. Dacă nu puteţi, căutaţi vă rog informaţii mai simple în altă parte.

Am început acest text spunând că grăsimile pe care le folosim noi în alimentaţie sunt un tip de lipide, capabile să stocheze energie, numite trigliceride. De fapt grăsimile, sau ceea ce înţelegem noi ca fiind grăsimi (ex: untul, uleiul de măsline, untura de porc, etc.) sunt un amestec de gliceride şi alţi compuşi din care trigliceridele ocupă cea mai mare parte. Astfel, fiecare grăsime dobândeşte caracteristici diferite în funcţie de tipul şi proporţia compuşilor care o alcătuiesc.

Chiar şi cei mai ignoranţi oameni au auzit măcar odată în viaţa lor de grăsimi saturate şi grăsimi nesaturate. Aceeaşi oameni ştiu că untul este o grăsime, iar despre trigliceride ştiu.. în cel mai fericit caz că e nişte E-uri. Despre acizii graşi nici nu are rost să intrăm în discuţie cu ei. Aşadar e de înţeles că peste tot în jurul nostru auzim tot timpul de grăsimi saturate şi grăsimi nesaturate. Deşi este un mod facil de a prezenta omului simplu o chestiune foarte complexă într-o viziune monocromă, similară religiei, în care există doar binele şi răul, este complet greşit şi periculos. E periculos pentru că atunci când reduci ceva foarte complex la un drum cu două căi se vor găsi întotdeauna proşti care să le spună altor proşti ce drum să aleagă.

De ce e greşit? Dacă ar fi să te referi la o trigiliceridă ca fiind o grăsime, lucru corect de altfel, dar inutil de vreme ce nimeni nu ştie şi nici nu vrea să ştie ce e aia o trigliceridă, atunci poţi spune într-adevăr că o grăsime poate fi saturată sau nesaturată, dar numai atunci când acea trigliceridă este o homotrigliceridă, adică cei trei acizi graşi legaţi de glicerol sunt identici. Un astfel de exemplu ar fi stearina, dar din nou, nu am auzit pe nimeni să întindă stearină pe pâine. Aşadar, o hidrocarbură poate fi saturată sau nesaturată, un acid gras format dintr-un acid carboxilic cu o catenă alifatică ( o hidrocarbură) poate fi saturat sau nesaturat. O trigliceridă formată dintr-o moleculă de glicerol esterificată cu trei acizi graşi identici poate fi saturată sau nesaturată, dar o grăsime formată chiar şi în cea mai mare parte dintr-un amestec de trigliceride nu poate fi niciodată saturată sau nesaturată.

Putem spune deci despre unt că este o grăsime în care proporţia de acizi graşi saturaţi depăşeşte două treimi, ceea ce înseamnă că restul acizilor graşi sunt nesaturaţi, la fel cum putem spune despre uleiul de măsline că are aproximativ 13 % acizi graşi saturaţi sau despre uleiul de cocos, care este un ulei vegetal că are 85% acizi graşi saturaţi ori despre untură care este o grăsime animală că are doar 40% grăsimi saturate în timp ce restul de 60% sunt nesaturate. Deci ar fi nedrept să caracterizăm grăsimile animale ca fiind saturate iar pe cele vegetale ca fiiind nesaturate.

A se continua...

Citeste tot...