Ştiţi întrebarea aia stupidă de oracol: „Dacă ai rămîne
pe insulă pustie, ce ai vrea să ai cu tine?”. Brînză, evident. Probabil că vă
întrebaţi deja de ce scriu cu î din i. Nu, nu am făcut şcoala în vremurile alea
cînd aşa se scria corect, doar că mi-a murit o bucată din tastatură şi nu am
încotro, dar să revin la subiect. Evident că sunt lucruri mai bune pe pămînt
decît o bucată de brînză. E clar că dacă mi-ai pune în faţă o femeie goală, înfoiată
şi o farfurie cu brînză aş alege brînza, dar dacă în locul femeii ar fi un bol
cu măsline din alea mici, negre, stafidite, uleioase, amare, dar nu foarte şi
sărate ca dracu, aş alege măslinele. Nu e nimic mai bun pe pămînt. Doar că măslinele
alea, în afară de a fi bune ca atare, nu fac mai nimic. Sunt fix ca femeile
frumoase. Frumoase şi atît. Brînza are personalitate şi profunzime, chiar dacă
uneori e urîtă şi pute.
Apropo de femei frumoase şi mirosuri urîte. A fost odată
ca niciodată o lume în care telefoanele mobile nu aveau camere digitale şi
oamenii cu atît mai puţin. Reuşisem totuşi cumva să îmi iau una. Tot cumva
reuşisem să intru în vorbă cu o tipă din asta măslinie. Era goală pe dinăuntru,
dar nu-mi păsa. Pe atunci eram atît de prost că nu mă interesa decît s-o văd
goală pe dinafară. Aproape că am reuşit căci tipa se autoinvitase la mine acasă
(mă rog, la ai mei acasă, căci eu eram copil, nu aveam casă, nici acum nu am de
altfel) şi asta nu pentru că eram eu vreun mare cuceritor, ci pentru că aveam
camera aia şi proasta voia nişte poze. Era iarnă. Am ajuns în casă şi tipa nici
nu se descălţase bine şi a şi început să ţopăie prin casă. Eu rămăsesem în
urmă, speriat de mirosul înţepător de picior nespălat. V-am zis, eram prost pe
vremea aia şi nu-mi închipuiam că un picior de femeie poate să pută în halul acela,
aşa că fără să mă autoanalizez am crezut că e de la mine, deşi nu mai simţisem
aşa ceva niciodată. M-am dus repede să mă spăl şi parcă nu se mai simţea. Tipa
luase în picioare o pereche de papuci de casă, ai maică-mii, căci erau cei mai
mici şi la un moment dat rămăsese doar în chiloţi. Îi făcusem ceva poze, dar
atît, v-am spus, eram prost pe vremea aia. Dar bine că eram prost! Tipa plecase
şi parcă simţeam iar mirosul acela putred. Mă bîntuia. M-am pus în cur pe jos
şi mi-am adus laba piciorului la nas s-o miros căci nu înţelegeam ce se
întîmplă.. abia mă spălasem. Mi-am mirosit încălţările, n-aveau nimic. Am
luat-o prin casă ca un ogar şi găsisem papucii maică-mii lîngă pat. Duhneau.
Miroseau atît de rău şi eu eram atît de prost pe atunci încît speriat i-am dus
direct la ghenă. Eram atît de prost că am preferat s-o fac pe maică-mea să se
intrebe unde dracu-i sunt papucii în loc să mă întrebe pe mine dacă îi aduc în
casă curve nespălate şi aşa a rămas. Din ziua aia am încercat să fiu mai puţin
prost. Cred că de Crăciun i-am luat maică-mii o pereche nouă de papuci. Anii au
trecut şi reuşisem cumva să ajung cu şcoala în Franţa pentru cîteva săptămîni,
deşi eu nu ştiam pic de franceză. Eram la un schimb culinar intercultural. Eu
venisem cu cozonac şi Franţa venise cu brînză. Pe atunci eram încă prost şi nu
credeam că există altă brînză în afară de telemea, urdă şi caş. Franţa, adică o
tipă mişto, îmi întinsese spre degustare o bucată încreţită de ceva necunoscut
mie. Bine, aproape necunoscut căci pe măsură ce o apropiam de gură îmi aducea
din ce în ce mai mult aminte de o experienţă neplăcută pe care am avut-o în
trecut. Eram în iad şi oricît încercam să fug, pedeapsa avea să vină în final.
Era atît de mişto tipa… Am închis ochii şi am luat-o în gură, pregătit să-mi
vomit ficatul copleşit de toxinele ce aveau să-l invadeze, doar că nu a fost
deloc aşa. A fost chiar bună şi tipa atît de mişto, dar eu încă eram prost pe
atunci şi am plecat fără să-i dau din cozonacul meu. Astăzi sper că sunt mai
puţin prost. Am lîngă mine o tipă căreia nu-i put picioarele.. de fapt, e atît
de obsedată de curăţenie şi mirosuri încît nu mă lasă în casă cu brînzeturi din
astea sofisticate şi eu sufăr din cauza asta, dar măcar nu-i put picioarele,
deci merită compromisul.
Dacă aveţi nevoie de o carcasă pentru nişte brînzeturi
sărate sau dulci, împuţite sau delicate, coca asta e perfectă. Amestecaţi 450 g
făină 10% proteine cu 250 g untură de porc, 200 g lapte covăsit, 20 g zahăr
pudră, 15 g drojdie, şi 5 g sare fină. Adunaţi totul într-o bucată mai degrabă
trîntind şi apăsînd îl loc să frămîntaţi. Ţineţi coca la rece vreo 2 ore apoi întindeţi
2 foi subţiri de 2-3mm şi îndesaţi-le cu ce vreţi voi sau cu o umplutură din
800 g telemea de vacă, grasă, veche, sărată şi împuţă cu 200 g ouă, 200 g
smîntîna fermentata 32% şi 60 grame amidon de porumb. Dacă vă place dulce
înlocuiţi telemeaua cu brînză proaspătă, mai adăugaţi nişte zahăr, arome şi
stafide şi cam atît.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu