„Mărunt n-aveţ?” e moto-ul bun de afişat sub orice nume de
magazin. Nici nu mai contează că-i butic sau hipermagazin. Hârtiile de o sută
sau, ferească Mamona, de cinci sute sunt o adevărată provocare pentru orice
comerciant. E doar firesc ca el cu modesta-i căsuţă de marcat de doar treizeci pe
patruzeci de centimetri, bine compartimentată, cu spaţii de depozitare
adiacente, seifuri şi conturi bancare, să se enerveze că tu, în pătrăţelul tău
de 10/15, nu eşti capabil să porţi exact combinaţia de bani afişată de casa de
marcat. E atât de veche problema asta încât am acceptat-o ca pe ceva firesc.
Acum înainte să intru într-un magazin mă asigur că am în portofel toată istoria
României. În general nici nu aştept să mi se ceară o alternativă, ci fac în cap
combinaţii şi permutări, înainte să-mi vină rândul, astfel încât atunci când am
de dat, să dau o sumă cât mai uşor de gestionat. Şi mai e o chestie. De multe
ori dacă am de primit douăzeci, trezeci, poate chair şi 50 de bani rest şi văd
că n-au, las aşa. Nu mă deranjează, deşi în câteva luni pot să strâng lejer mai
bine de 100 de RON doar din asta. În schimb atunci când n-am eu douăzeci,
treizeci, doamne-fereşte 50 de bani, aproape nimeni nu mă lasă să plec fără
să-i dau, ori mă pun pe mine să mă scobesc prin toate găurile de mărunt ca ei
să poată să-mi dea un rest mai rotunjit. Am auzit azi la radio că peste vreo 15
ani meseria de vânzător o să fie inutilă. O rază de speranţă, însă până atunci vă
doresc numai hârtii de 500 de RON în portofel, o diaree spontană într-un loc
civilizat şi numai wc-uri cu plată.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu