Ştiţi cum tind femeile să micşoreze lucrurile din cuvinte?
Rochiţă, fustiţă, chiloţei, ciorăpei, căsuţă, măsuţă, ceşcuţă, pâinică,
ciorbiţă. Din partea mea să o facă. Da.. să o facă. O tipă de 130 de kile poate
să spună că poartă o rochiţă şi nu-mi pasă. O namilă care poartă mai mult ca
Ghiţă Mureşan la picior poate să-şi pună nişte ciorăpei în picioare şi e ok.
Oana Roman poate să mănânce o ciorbiţă, chiar dacă o face direct din oală, cu
polonicul şi n-am nici o problemă. N-am nici o treabă dacă dai pe gât un platou
cu dulciuri şi spui c-ai mâncat o prăjiturică. Dar când mă pui să-ţi fac nu o
prăjiturică, ci o mie de prăjiturici, la propriu, poţi să-mi sugi telu’. O fac,
ocazional, nu-i problemă. Nu mă deranjează să buchisesc la nişte chestii
minuscule din când în când. E chiar un exerciţiu bun de dexteritate pentru un
cofetar, dar să-mi ceri constant să diminutivez toate prăjiturile care în mod normal nu
sunt proiectate pentru aşa ceva, în ideea că-s mai uşor de manevrat şi de băgat
cu totul în gură, mă scoate din pepeni. Du-te tu la un bucătar şi pune-l să-şi transforme
tot meniul în miniporţii, doar aşa, că-i mai drăguţ şi alunecă mai uşor printre
degete spre gât, fără să te simţi vinovată că bagi în tine ca sparta. Roagă-l
să-ţi facă un sandwich dintr-un cruton tăiat pe jumătate sau să-ţi servească
caviarul individual, cu fiecare icră înfiptă într-o scobitoare. Cere-i hamsie
umplută la cuptor şi porţii de risotto cu maxim zece boabe. Roagă-l ca ardeii
pe care-i umple să fie din ăia mici şi coloraţi din ghiveci sau dacă-ţi plac
mai mult roşiile umplute să fie musai cherry. Sarmale? Nici o problemă, dacă-s
în foi de varză de Bruxelles, iar piftia din urechi de găină, neapărat servită
într-o pipetă. Dar nu o s-o faci. Ştii prea bine că bucătarii-s nişte brute,
nişte burtoşi transpiraţi fără urmă de delicateţe în ei, care mai repede s-ar
căca pe tine decât să accepte aşa ceva sau în eventualitatea în care ar
accepta, ar face-o numai ca să infiltreze particule mici de căcat în toate
microporţiile pe care s-au străduit să ţi le prepare. Aşa că nu-ţi rămâne decât
să te duci la cofetar, căci cel mai des la noi, el o să fie femeie şi femeile se înţeleg
între ele, e de la hormoni...
Şi dacă tot vorbesc de lucruri mici aici mă gândesc să fac
un exerciţiu de întărire a stimei de sine, pe care vroiam să-l integrez de mult
într-un text, dar nu ştiam exact cum. Aşadar pe sistemul „Your momma’s so fat…”
într-o lume în care pulile mari sunt pretutindeni că nu mai ai loc de ele, dar
în care femeile se topesc după lucruri micuţe, eu ies şi strig sus şi tare : „Am
pula mică!”. Am o pulă atât de mică încât atunci când înjur ca băeţii zic „dă-te-n
puţa mea!”. Am o pulă atât de mică încât odată mi-a ieşit prin ţesătura de la
chiloţi. Am o pulă atât de mică încât odată o tipă a crezut că e un coş şi mi-a
stors-o. Am o pulă atât de mică încât pentru mine, punctul G e mai degrabă
suprafaţa G. Am o pulă atât de mică încât pot să fac sex poral. Am o pulă atât
de mică încât sunt gelos pe cei cu micropenis. Suficient.
Acum dacă tot aţi intrat aici ar fi drăguţ să rămâneţi şi cu
o reţetă, chiar dacă e în picograme. Nu vă supăraţi, nu? Aşadar pentru o tavă rotundă
de 24 picometri amestecaţi 1 picogram de ouă, 1 picogram de zahăr granulat, 1
picogram de zahăr brun, 20 de femtograme de sare, 1.5 picograme de unt topit, 2
picograme de ciocolată 65% topită, un picostrop de extract de vanilie şi 100
femtograme de cafea instant până când totul se omogenizează. Încorporaţi 1.5
picograme făină cernută. Coaceţi totul pentru pentru 1.800.000.000.000 nanosecunde la 448.15 °K.
Am descoperit blogul cautand pe google -vinars- si iaca unde am ajuns. Adica de la vinars m-a aruncat la reteta de cozonaci impleticiti si am fost curioasa. Apoi am citit primul articol, foarte interesant. Am ajuns la acesta, cred ca al treilea si oricum nu rezist sa citesc mai mult astazi, mai am si treaba. Dar! Trebuia sa zic si eu ceva. Felicitari! Atat de spumos, real si absolut delicios fiecare articol. O sa mai trec pe aici.
RăspundețiȘtergere