„Desert fără zahăr” este şi va
rămâne pentru mine veşnic un oximoron. Nu-mi pasă că ştiinţa este cu un pas
înaintea logicii sau a bunului simţ şi a inventat tot soiul de ocolişuri pentru
a crea aparenţe şi a fenta ceea ce e firesc. Gândesc deci îmi folosesc
creierul, aşadar consum glucoză, deci zahăr, dar până la un punct. Ce trece de
linia aia e doar plăcere şi când sari prea departe e nesimţire, prostie şi apoi
boală, abia apoi boală. Da ştiu… gene proaste, neamuri proaste, neam prost, orice
scuză ar avea unul care cade lat dacă mănânca o granulă de zahăr, are la
origine prostia, a lui sau a ălora care au zis că e ok să dea mai departe nişte
gene proaste. Chiar şi aşa, încă mai sunt om şi undeva pe fundul sufletului meu
negru mai am o dâră de simpatie (nu mă corectaţi încercând să-mi explicaţi că e
empatie de fapt) faţă de cei pentru care zahărul chiar e periculos din punct de
vedere medical. Vouă vă spun cu toată
sinceritatea de care sunt capabil că încercând să mă pun în situaţia voastră
fie m-aş omorâ, fie N-AŞ CONSUMA TOT FELUL DE MIZERII ÎNCERCÂND SĂ-MI SATISFAC
O PLĂCERE, NU O NEVOIE ŞI NICI NU I-AŞ MAI BÂRÂII LA CAP PE NIŞTE OAMENI,
PENTRU CARE ZAHĂRUL ESTE NUCLEUL ÎN JURUL CĂRUIA SE ÎNVÂRTE MESERIA LOR, SĂ-MI
FACĂ CEVA FĂRĂ ZAHĂR!, dar mai mult ca sigur m-aş omorâ, căci îmi plac prea
mult dulciurile. Aşadar, când vine la mine un din ăsta cu pancreasu atârnând
de-o aţă, cerând ceva dulce fără zahăr îi zic să se ducă dracului, cu aceeaşi
onestitate cu care un medic îi spune unuia cu ficatul praf să nu mai mai bea,
nici măcar bere fără alcool. Dar cum aş putea eu, cofetar antreprenor, care-şi
câştigă pâinea vânzând altora zahăr, să-i refuz pe cei ce vor ceva de care nu
au nevoie pentru ceva ce nu au, fiind dispuşi să dea o căruţă de bani pe acel
ceva. Pentru ei, pentru voi cretinilor, era să mă cac eu pe mine luna trecută
încercând tot soiul de combinaţii cu toţi îndulcitorii posibili, mare parte
dintre ei având un „ol” în cur, care pentru cei ce ştiu puţină chimie
alimentară intră în categoria îndulcitorilor cu efect laxativ. Chiar dacă n-am
nici un fel de respect pentru oamenii care vor să consume dulciuri fără zahăr,
am respect faţă de cofetărie, aşa că mi-a ieşit ceva pe care chiar şi eu l-aş
mânca, dacă aş vrea să mă cac pe mine, desigur. Ceea ce vreau să spun e că
cofetăria e un job periculos. Lăsând la o parte clasicele tăieturi, arsuri,
fracturi de care poţi avea parte lucrând într-un astfel de mediu, există şi
latura mai perfidă a cofetăriei care îţi poate pune viaţa în pericol, la nivel
chimic, biologic, molecular... Dar pentru că echilibrul este forţa supremă în
univers, de mai bine de vreo săptămână tot testez o prăjitură care mă obsedează
de mai bine de un an şi pe care mi-am făcut în sfârşit timp s-o abordez:
Medovik. Am mâncat câteva kile’ până acum şi o să mai mănânc alte câteva kile’
bune şi după ce nu mai am nimic de modificat la ea, pentru că e bună, aaa.. şi
da, pentru că oricât aş mânca, nu mă cac pe mine de la ea.
PS: Green Sugar e o mizerie care
mă lasă rece… în gură… la propriu.
Hai cu Medoviku'!
RăspundețiȘtergere