Filosofisticat (Ep.1) - Albăstrele

Când spui despre o roşie că e roşie, e doar o impresie, de vreme ce atomii din care e compusă acea roşie reuşesc să absoarbă toate culorile din spectrul luminos mai puţin roşul, pe care îl reflectă înapoi spre retina noastră. Aşadar roşia e orice numai roşie nu. E albastră, verde, kaki sau magenta, dar nu roşie. Mergând pe acelaşi fir logic am putea spune că negrii sunt cei mai albi oameni din moment ce reuşesc să absoarbă tot spectrul luminos, despre ale cărui culori am învăţat în şcoală că puse laolaltă devin alb. Ceea ce înseamnă că oamenii care se consideră albi sunt de fapt adevăraţii negri. Şi cum roşu cu verde fac maro înseamnă că eu sunt un negru cu ochi albaştri. Dacă tot am adus vorba de maro…

Nu mi-a plăcut niciodată cum sună negresă. La prăjitură mă refer. Bine, nici prăjitură nu-mi place cum sună. E prea apropiat de prăjeală şi pentru un popor francofon nu înţeleg cum n-am fost în stare să găsim un nume mai bun. Când eram mic şi mâncam negresă, mă gândeam mereu că trebuie să aibă vreo legătură cu femeile negre. Când am mai crescut şi am descoperit cuvântul rasist, am ajuns la concluzia că nu sunt unul, de vreme ce-mi plac negresele, dar nu şi cuvântul folosit pentru a le denumi. Apoi m-am făcut cofetar şi-am văzut că negresa asta, oricât de mult am diluat-o cu ingrediente ieftine, de la margarină până la sifon, nu e nimic altceva decât un brownie. Atunci, dacă cei care au inventat această prăjitură au găsit de cuviinţă să-i spună brownie, vorbitori de limba engleză fiind, mă gândesc că au făcut-o ţinând cont de culoarea maro pe care prăjitura o are. Recunosc că nu am cercetat în profunzime, dar până acum se pare că nimănui nu i s-a părut o idee bună să echivaleze „brownies” cu „maronele”, aşa că până voi fi contestat, mi-o asum şi o dau mai departe ca pe o alternativă mai corectă din toate punctele de vedere. Totuşi, dacă ar fi să ţin cont de lema enunţată mai sus, azi o să vă dau o reţetă de albăstrele.

Totul începe într-o oală cu fundul gros aşezată pe un foc mic cu 140 grame de unt 82%, 35 grame de unt de cocos, 100 grame de ciocolată 85%, 15 grame cacao şi măruntaiele de la un baton de vanilie, amestecate constant, până când ingredientele se topesc. Maronelele or să fie pe atât de bune pe cât sunt şi ingredientele din această primă compoziţie aşa că încercaţi să vă abţineţi de la Pilos şi Kandia. Folosiţi ouă de la găini stresate şi zahăr de la bulgari dacă v-a găsit economisitul, dar nu vă atingeţi de ciocolată. 

Pe acelaşi foc mic, dar într-o altă oală cu fund kardashianic am încălzit 175 grame de ou împreună cu 275 grame de zahăr granulat şi 2 grame de sare de Subcarpaţi, amestecând în continuu cu un tel până s-a dizolvat zahărul. Ce faceţi mai departe, depinde de cât de groasă vă place. Dacă o preferaţi subţire, densă şi umedă luaţi-o de pe foc şi nu-i mai faceţi nimic. Dacă o vreţi groasă, aerată şi mai puţin umedă, tot în afara focului, luaţi telul în mână şi exersaţi-vă încheietura vreo cinci minute ori până se umflă, iar dacă mâna nu vă mai ajută ca pe vremuri, puteţi oricând folosi mijloace electromecanizate. Apoi şi într-un caz şi în celălalt încorporaţi smoala din prima oală în compoziţia din cea de-a doua, cu menţiunea să vă purtaţi mai delicat cu ouăle dacă v-aţi decis să le faceţi spumă. La final nu mai rămâne decât să cerneţi peste 115 grame de făină tip 550 cu 10% proteină şi să o amestecaţi doar cât să se încorporeze. 

Compoziţia e suficientă pentru o tavă de 25/18cm unsă cu unt şi tapetată cu foaie de copt. În funcţie de cât de mult aer băgaţi în ea, poate să iasă înaltă de la 2 până la 4 cm. De copt se coace la jumatea cuptorului preîncălzit, la 165°C timp de 30 minute într-un cuptor electric cu ventilator şi căldură de jos sau la 175°C timp de 35 de minute într-unul cu gaz, cu menţiunea că fiecare cuptor e diferit şi dacă nu vă iese înseamnă doar că nu aveţi o relaţie intimă cu cuptorul vostru aşa cum orice făcător de dulciuri ar trebui să aibă.

În finalizare, dacă tot am zgâriat superficial subiectul discriminării cromatice, vreau să vă las cu un gând lipicios pe faţă: în ziua de azi există mai mulţi sclavi decât oricând altcândva în istoria omenirii şi o bună parte din ei sunt copii folosiţi la munci simple, dar periculoase, undeva în procesul de producţie al unor lucruri pe care le folosim cu atâta plăcere. Aşa că data viitoare când vă băgaţi piciorul într-o talpă moale, daţi cu degetul peste un ecran lucios sau daţi pe gât cantităţi considerabile de ciocolată fină, fiţi siguri că la celălalt capăt există cineva în picioarele goale care-şi dă cu degetul pe sub nasul plin de muci şi mănâncă doar cât să funcţioneze. Mie nu-mi pasă, căci sunt o brută lipsită de empatie, dar poate vouă vi se pune măcar un nod în gât.