sâmbătă, 12 iulie 2014

P(r)e faţă


Când vrei să măsori nivelul de prostie al unui om, cel mai simplu lucru pe care-l poţi face e să-l faci prost. Cu cât va reacţiona mai urât cu atât va demonstra singur că e mai prost. Dacă în schimb reacţia lui va fi mai temperată, căci e imposibil să nu te enervezi când cineva te face prost, urmată apoi de recunoaşterea stării de fapt şi de dorinţa de a o îndrepta, atunci acel om se califică în ochii mei pentru titlul de non-prost. Da, non-prost, căci faptul că nu eşti prost nu înseamnă automat că eşti deştept. 

Mie nu mi-a zis nimeni niciodată că aş fi prost, ba chiar mai mult, mi s-a întâmplat de multe ori să mi se spună că sunt deştept sau chiar genial, şi de fiecare dată reacţia mea internă la afirmaţiile lor a fost: „Nu sunt eu deştept, sunteţi voi prea proşti”. Eu nu sunt deştept, sunt mediocru, dintotdeauna am fost şi îmi convine pentru că e locul care îmi permite cea mai mare libertate de gândire. De aici eu pot să văd şi perspectiva celui deştept şi pe a celui prost, ambele fiind utile într-o lume populată de foarte multe nuanţe din ambele categorii.

Am simţit nevoia acestei scurte teze despre prostie, pentru a filtra audienţa pe care eu mi-o doresc pe acest blog. Pe cei indignaţi de primele mele rânduri de aici vă invit politicos să vă duceţi să vă scăldaţi în nemărginita mare de dezinformare hidratată constant de prostia transpirată prin toţi porii ataşaţi corpurilor voastre ce fac umbră pământului.  Pe restul, non-proşti, mediocri ca mine şi chiar deştepţi îi invit să se alăture unui proiect care încearcă să salveze de la înec un domeniu sufocat de blogăriţe sinistre, femei care şi-au pierdut perspectiva în carieră şi în viaţă şi care pentru Dumnezeu ştie ce motiv îşi îndreaptă atenţia spre cofetărie şi omniprezentele umbre ale comunismului care încă trudesc în majoritatea laboratoarelor de cofetărie.

O să urmeze o serie de postări legate de ingrediente, ustensile, tehnici şi reţete de bază după care, în funcţie de succesul acestui blog, voi trece şi la lucruri mai interesante.


Sunt Mircea Banu, quasicofetar la Zexe Cofeturi. Bine aţi venit pe Desertologie! 

2 comentarii: